Când lumea scrie istoria, noi ne distrăm cu bârfe

Una dintre libertăţile pentru care EROII REVOLUŢIEI (n.a. din păcate ANONIMI pentru că suntem o ţară de revoluţionari cu indemnizaţii, dar fără EROI CONTEMPORANI) a fost cea la informare. Înainte de '89, părinţii noştri aflau de la Europa Liberă ce se întâmplă în lume. Ştiau că istoria se scrie dincolo de cortina de fier a cenzurii socialiste. Nu voiau să rateze niciun episod, ba mai mult ştiau că informaţia internaţională e antidotul suprem la alienarea propagandistică a individului din RSR.
La 22 de ani de la căderea cenzurii ne-am trezit cu o preamare libertate la informaţie. Nu ştim să discernem bârfa de opinie editorială, informaţia de lozincardism şi propaganda deşănţată de programe economice, guvernamentale, fiscale sau sociale. Confundăm populismul de opoziţie (n.a. sau guvernamental, totuna!) cu nevoia de rating şi am îmbuibat până la exces cu venin un discurs care altădată se numea jurnalistic.
Ieri, seară spre exemplu, mi-am dat seama că Europa Liberă a devenit CNN sau Euronews. În timp ce toate televiziunile planetei urmăreau şocate masacrul din Oslo şi insula Utoya şi dezbăteau pe larg incidentul, în timp ce toate statele lumii trimiteau mesaje de susţinere şi condoleanţe Norvegiei, singurele televiziuni de ştiri din România, tratau incidentul exclusiv în cadrul buletinelor informative. Update-urile au rămas blocate la nivelul orei 20.00 (n.a. ora României) şi abia astăzi (n.a. sâmbătă, 23 iulie) Norvegia a revenit în prim plan. Între timp, pe unul din posturi se aruncau "vorbe grele", iar pe celălalt se dezbătea problema turismului, a algelor şi a faptului că Spania cere ca "mâna de lucru" venită din ţara noastră să aibă un permis de exercitare a profesiei. Numărul morţilor din masacrul norvegian a ajuns în jurul orei 3.00 noaptea la aproximativ 50 (cf. CNN), iar noi urmăream reluări de succes ale talkshow-urilor aride, redundante şi repetitive tematic din cursul zilei.
Ieri toată ţara a chiulit la lecţia de istorie europeană. Să fie oare din cauză că în afară de vechii cronicari, de vreo 500 de ani nu mai avem alţi istorici care să simtă şuvoiul evenimenţial în care trăim? Sau e o simplă lecţie de profesionalism jurnalistic în contextul selecţiei informaţiei... Sau goana după rating a reuşit să îndepărteze televiziunile de nevoia de bază a telespectatorului: informaţia?
Oricum vineri noaptea am urmărit la televiziunile americane evenimentele tragice din Europa, pentru că ale noastre erau prea preocupate să... discute (n.a. noţiunea de discuţie - trebuie percepută în acest context într-o altă accepţie decât cea de bază. Nu e vorba de un transfer de informaţie între mai multe persoane care duce în mod logic şi firesc la una sau mai multe concluzii. Ci de monologuri propagandist-axiomatice, care durează enorm şi sunt tolerate la nesfârşit de un moderator care habar nu are ce şi doreşte de la emisiunea lui. Telespectatorul şade într-o amorţeală intelectuală narcotică şi aude din cinci în cinci minute replici cu rezonanţe profetice şi atunci exclamă: Ce i-a zis-o! (înjură BOC, GUVERNUL, BĂSESCU, OPOZIŢIA etc) Combate bine, mon'şer!). Atât.

O zi magică, dragilor!