Recitesc cu mare plăcere (a enşpea oară) romanul "Toamna Patriarhului". Îmi pare de departe un palimpsest comic-alegoric al cărţii citite odinioară. Descopăr cu plăcere latura umană a creatorului de lumi. Râd cu gura până la urechi când descopăr că măsluirea genială a unei minţi omeneşti devine realitate pentru o naţie întreagă. El nu este iubit, ci respectat. El nu este ascultat, ci interpretat gestual-comportamental într-o realitate individuală asumată total. Cuvântul tiranului devine viaţa noastră a tuturor. Nu ne plângem de ea decât în momentul în care tragismul existenţial depăşeşte paradigma imaginară a viitorului descris de El. Personajul Negativ al existenţei noastre, omul semi-zeu fără de care nu putem trăi.
Realitatea este iluzie până în clipa în care Tiranul dispune ca ea să devină prezentă. Viaţa este incertă până în momentul în care Tiranul nu o statutează conform unor vise ce durează decenii, generaţii, secole. Mă uit în ţara asta în care filosofia corporatistă încearcă să ofere alternativa viabilă, sublimând individualitatea competitivă valoric într-o arenă lozincard-propagandistă. Înţeleg într-un final că încă două generaţii din România vor trăi degeaba. În douăzeci de ani nu am învăţat ce înseamnă votul democratic, puterea de a schimba politicul, simţul civic şi solidaritatea în confruntarea cu sistemul pentru îndeplinirea ţelurilor.
Suntem ţara Patriarhului, în care problemele NOASTRE SUNT ÎNTOTDEAUNA REZOLVATE de ALŢII pentru că noi înşine suntem prea laşi (ne-a educat bine regimul ante-decembrist şi reacţia lui ecou de după) să ni le rezolvăm singuri. Ţara în care să faci BINE însemnă NUMAI îndeplinirea NORMEI SOCIALE, niciodată să rupi CANONUL şi să institui MODELE.
Slavă ţie CULTURĂ MIMETICĂ, slavă ţie SPIRIT DERUTAT... şi... Felicitări că ai împlinit 21 de ani de existenţă!
O seară magică!
8 comentarii:
But things being what they are I be enduring be stricken to feel that the uninjured excellent is an enigma, a innocuous enigma that is made terrible by our own fuming strive to spell out it as supposing it had an underlying truth.
A gink begins scathing his perceptiveness teeth the first without surcease he bites on holiday more than he can chew.
To be a noble lenient being is to procure a philanthropic of openness to the world, an cleverness to group aleatory things beyond your own manage, that can front you to be shattered in unequivocally outermost circumstances pro which you were not to blame. That says something uncommonly weighty with the condition of the ethical life: that it is based on a conviction in the fitful and on a willingness to be exposed; it's based on being more like a shop than like a jewel, something rather fragile, but whose very precise beauty is inseparable from that fragility.
To be a noble benign being is to have a make of openness to the world, an ability to trust aleatory things beyond your own restrain, that can front you to be shattered in uncommonly exceptionally circumstances for which you were not to blame. That says something very impressive with the condition of the ethical passion: that it is based on a trustworthiness in the up in the air and on a willingness to be exposed; it's based on being more like a plant than like a sparkler, something rather tenuous, but whose mere item attractiveness is inseparable from that fragility.
To be a noble human being is to from a kind of openness to the mankind, an cleverness to group unsure things beyond your own pilot, that can govern you to be shattered in very outermost circumstances on which you were not to blame. That says something uncommonly weighty with the fettle of the principled compulsion: that it is based on a trust in the unpredictable and on a willingness to be exposed; it's based on being more like a plant than like a sparkler, something somewhat dainty, but whose mere particular beauty is inseparable from that fragility.
Ai nevoie de rău ca să simţi că ţi-e bine... Asta aşa e. Ai nevoie de bici să simţi apoi libertatea, altfel nu ştii să apreciezi ce ai...
A likeable out of date time eon is the favour of a well-spent youth. As a substitute for of its bringing dejected and melancholy prospects of disintegrate, it would hand out us hopes of unchanged stripling in a less ill world.
To be a adroit lenient being is to from a philanthropic of openness to the far-out, an gift to trust aleatory things beyond your own pilot, that can front you to be shattered in uncommonly exceptional circumstances for which you were not to blame. That says something very weighty with the prerequisite of the honest autobiography: that it is based on a trustworthiness in the unpredictable and on a willingness to be exposed; it's based on being more like a shop than like a treasure, something somewhat feeble, but whose mere special attractiveness is inseparable from that fragility.
Trimiteți un comentariu