M-am amuzat copios de dialectica asta. Înainte de '89, oricine ajungea într-un post bine văzut avea pile undeva. Cineva îl ţinea în spate sau avea grijă de el. După 22 de ani, locul "pilelor" a fost luat de mult mai dimplomatul termen de "cunoştinţe". Nu-i nimic rău în a recomanda spre angajare pe cineva pentru care garantezi. Este chiar indicat având în vedere faptul că scopul tău ca angajator este de a face alegerea corectă pentru întărirea şi eficientizarea echipei şi implicit a workflow-ului. Trebuie să ştii cele mai mici detalii de profil ale omului pe care urmează să îl ai subordonat şi la ce să te aştepţi din partea lui. Până să se modifice Codul Muncii (n.a. pe perioadă determinată) un angajat bun sau prost era un bun introdus în sistem şi indiferent de nivelul lui de competenţă nu îl mai putea exclude sau înlocui. Astfel, era firesc să se dezvolte un sistem eficient de recomandări şi să se conserve un regim de castă pe branşă profesională.
Problema tipic românească este faptul că cel recomandat, se vede pe sine ca fiind "pila" cuiva sus-pus şi automat se comportă ca atare, eschivându-se de la rolul care i-a fost atribuit în organizaţie.
Bine, discuţia legată de dialectica "recomandări-pile" o aveam contextualizată pe sistemul de stat şi pe o mare regie autonomă naţională, actualmente în sapă de lemn (n.a. SNCFR Călători şi respectiv Marfă). Dar trebuie să recunosc faptul că se aplică de minune la toate nivelurile sociale. Şi asta pentru că este o simplă "moştenire culturală" (n.a. tară identitară) care ţine încă de pe vremea domniilor fanariote.
O zi magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu