Roxette aduce chefurile dintr-a şasea

Vine Roxette (ba cu un singur "t"!) în România. Genial! Odată cu acordurile lor vor renaşte vrând-nevrând amintiri simpatice cu iz de copilărie. Cu toţii am dansat acum vreo şaptişpe ani pe ritmurile lor. Tremuram sideraţi în faţa casetofoanelor (asamblate cică pe vapor) cumpărate din talcioc în aşteptarea bluesurilor. Era prin clasa a şaptea.
Nu conta la cine era cheful sau cu ce ocazie. Piesele de rezistenţă erau aceleaşi. Până şi gândurile din timpul melodiei erau aceleaşi. O să o pup? Sau întoarce capu' taman când o să... Cam asta gândeam cu toţii înainte să dăm play casetei cu Roxette sau Guns'n Roses. Cică şi fetele gândeau cam la fel, dar cine naiba le înţelegea pe vremea aia? Arătau de parcă erau nişte... femei. Adică le mijiseră formele şi noi, noi încă mai vorbeam pe două voci şi ne spălam cu Prottex să scăpăm de coşuri. Eh, dar eram îmbrăcaţi modern şi gelaţi regulamentar în aşa fel încât fetele să observe că semănăm un pic măcar cu Brandon din Beverly Hills sau cu Vanilla Ice sau cu blondu' de la Backstreet Boys sau cu... Cu oricine numai cu noi înşine nu.
Eh, şi venea bluzu'. Eh atunci trebuia să vezi fiecare înghiţit în sec, fiecare scrâşnit de măsele şi  cum mărul lui Adam se dădea pe tobogan pe gâtul nostru de parcă dăduse strechea în noi. Ne luam inima în dinţi şi Sebanu, Miţă, io, Colonelu' şi Ţachito ne duceam la fete să le chemăm la dans. Nu înainte să ne facem curaj cu un pahar-două... de suc de la dozator.
Dansezi? Aproape că nici nu auzeai răspunsul. Dacă zâmbea o luai de n-avea aer şi ţop în mijlocul camerei. Unul mai isteţ stingea lumina. Na, belea! Acu-i acu! Dacă fata vrea ţucăială! Capul se golea de informaţie, buzele începeau să tremure alandala şi se uscau şi când te uitai la partenera de dans: poc! Zâmbea în continuare de parcă voia să fie pupată. Eh, şi atunci intervenea măiestria în eschivarea din faţa situaţiilor limită. Ori începeai să faci pe romanticul şi să fredonezi melodia (asta dacă nu prindeai o parteneră cu ureche muzicală, care te taxa imediat şi îţi distrugea şi fărâma aia de tupeu care mai rămăsese în tine), ori te jucai cu zulufii din cosiţe până când fata îţi spunea cu un rictus de durere pe faţă: au! Mă tragi de păr. Şi tu rânjeai: Ieram romantic! N-ai înţeles? Ori pur şi simplu te îngropai în umărul ei şi... respirai greu. Nu ştiu de ce, dar aşa făceau toţi ăştia prin filme şi le mergea de minune cu fetele. Majoritatea fetişcanelor săreau pă ei şi îi abuzau din punct de vedere erotic.
Eh, şi uite aşa trecea melodie după melodie. Aveai grijă să stai mai mult cu băieţii şi să discuţi despre cât de tare a fost aia sau aia. Trebuia să respecţi nişte reguli simple: să încerci s-o pipăi, dar nu prea evident, să încerci să o pupi, dar numai când nu e atentă şi... să le povesteşti băieţilor cum ai te-ai descurcat.
A doua zi aveai să auzi că nu ştii să ţii ritmul, că... ai o problemă cu plămânii şi că muzica nu înseamnă chiţcăială în timpan. A doua zi te ofticai un pic că nu ai făcut ca Babu şi Păunaş şi nu ai jucat biliard într-o altă cameră în loc să pierzi vremea cu nişte fete care nu ştiu să aprecieze gelul din părul tău şi efortul supraomenesc de a face faţă coatelor adânc proptite în coastele tale de partenera de dans. Deh, şi ea se temea să nu te pălească pasiunea şi să o îmbrăţişezi pe nepusă masă...
Te consolai desenând pe banca de la şcoală: logo-ul de la Roxette, Scorpions, MC Hammer sau Snap. De Vanilla Ice se ocupa Miţă, pe jumătatea lui de bancă.

O seară magică!