Compunere despre cum va arăta patria - clasa a şasea A

Doamna Dirigintă ne-a rugat să facem o compunere despre cum va arăta ţara noastră iubită peste zece ani. Eu am mers un pic mai departe cu gândul şi am vrut să scriu despre ţărişoara noastră cea frumoasă, cu pădurile ei bogate, pe cale de dispariţie, cu combinatele ei harnice mâncate de rugină şi oamenii ei muncitori înecaţi în alcoolul bodegilor. Adică despre România copiilor mei.

Datorită politicilor sociale extraordinare puse în aplicare de vajnicii noştri conducători, la început au dispărut macaralele. Adică berzele alea uriaşe cu cioc de oţel care ridicau viitoarele blocuri pentru tinerele familii. Acum nu mai vezi decât utilaje gălbui care morfolesc pământul pentru zone rezidenţiale. Bune şi alea, atâta timp cât nu seamănă şi miros a cort şi sunt împopoţonate cu te miri ce alămuri şi metale ţipătoare.

Apoi au început să curgă banii de la statul care vedea cum dispare populaţia şi voia ca oamenii mari să se pună pe făcut copii. Şi oamenii de la marginea oraşelor, din corturi şi bordeie au înţeles atunci ce au de făcut. Oricum nu le plăcuse şcoala, nu le plăcuse munca şi trăiau din jăpcuiala celorlalte gospodării. Aşa că au prins pontul ridicat la fileu de stat şi au început să toarne plozi. Unul, doi, trei, doişpe, că, deh, banii dispăreau prea repede pe alcool dublu rafinat.

În acelaşi timp, la oraş acelaşi ajutor trebuia să îi încânte şi pe tinerii de la oraş. Pe absolvenţii de facultate, oamenii cu carte care apucaseră să facă primii paşi într-o carieră frumuşică. Era clar că banii oferiţi cu generozitate de guvernanţii preocupaţi doar în campanie electorală de oamenii de rând nu puteau să îi ajute prea mult atâta timp cât nu acopereau nici măcar chiriile. Şi asta pentru că tinerii din zilele alea nu mai aveau casele lor. Trăiau în chirie şi nici nu cutezau să viseze la un cămin al lor. De copii nici nu putea fi vorba pentru că... cine s-ar fi lăsat pedepsit cu tăierea drastică a salariului şi înlocuirea lui cu doi trei firfirei pentru că aduci pe lume un copil? Asta se întâmpla atunci când mama, salariată cu o meritată chenzină de 1.500 RON, aducea pe lume un copil. Săraca femeie, nevoită să stea acasă doi ani cu micuţul, pierdea slujba, renunţa la carieră şi se trezea remunerată de stat cu fabuloasa sumă de 800 RON. Care trebuia să ajungă atât pentru copil cât şi pentru cheltuielile inerente gospodăriei.

Şi atunci oamenii inteligenţi de la oraş nu au mai făcut copii. Elita genetică a dispărut. S-au închis şcoli, iar oraşele s-au umplut de turle din alamă şi cupru. Tenul românilor s-a nuanţat un pic, iar coeficientul de inteligenţă s-a mutat din creier în monturile de la pumni. Evident bibliotecile s-au închis, în locul lor deschizându-se heroinării, cocainării şi opiumării. Principala ocupaţie a omului de rând devenise aurolacul. Nu mai exista "hai să ne vedem la o cafea", ci "hai să uităm de lume inhalând din pungă".

O Românie sublimă în care nu mai existau vise, ci numai evadări. O Românie în care voturile treceau mai mult ca oricând prin stomac şi populaţia era mai uniformă ca nicicând.

Au dispărut macaralele statului. Nu mai există viitor. Ne uităm la ceasuri şi vedem cum timpul începe să curgă înapoi, spre bătăliile de la Călugăreni, Vaslui şi aşa mai departe. În România nu mai e nevoie de oameni deştepţi pentru că sunt greu de strunit. Statul trebuie să fie cel mai deştept, cu întreaga lui cohortă de personaje îmbrăcate în alb-negru.

Dă-o dracului de evoluţie, de elită genetică, de salturi tehnologice, de dezvoltare armonioasă. Nu ne era mai bine maimuţe?

Am luat un bine-meritat 10 pe compunere. Diriga s-a întristat şi mi-a explicat că nu e frumos să scriu cp dracul şi alte vorbe dintr-astea suburbane. I-am spus atunci că vreau să mă adaptez viitorului şi că o să mă fac tirist, să plec din ţara asta şi să mă îngrop într-un bordel de lux din Germania. Pentru mine viitorul nu mai însemna România. Oare o fi bine?