Episodul 8 - Dictatorul imaginar

Galeano insistă în antologia Memoria focului pe această receptare stranie a conducătorului, care apare ca „forţă“ aducătoare de nenorociri, ca „gest“, „mişcare“, „sentiment“, „trup“ şi, nu în ultimul rînd ca simbol ambiguu al unei puteri necunoscu­te. Literatura care se naşte din „faptele reale, istorice“ ale dictatorului se va plasa în sfera semantică a tragicului resimţit organic, dar modificat prin ficţiune într-un „datum“ universal.

Indianul se supune pentru că aşa trebuie, asta îi este menirea. Astfel în America de Sud importanţa liderului creşte la dimensiuni apocaliptice, avînd în vedere suprapunerea inconştientă în mentalul indianului a celor două structuri arhetipale: cea a Zeului şi cea a conducătorului, iar indianul se va trezi din pasivitatea structurală definitorie în faţa istoriei doar de glasul revoluţionar al unui lider, pe care la fel îl va înzestra în legende cu o aură mesianică.

Unicitatea conducătorului politic şi militar în universul mitic al indianului are un efect ciudat modificînd conceptual dimensiunile acestuia şi conferindu-i o am­ploare titanică. Apariţia „alternativei“ la un sistem valoric impune un proces analitic în sfera literară, liderul revoluţionar se opune într-un univers dialectic dictatorului sau „tatălui“ poporului. Diferenţele de optică în cazul legendelor nu sînt unele de sorginte propagandistică, ci mai de­gra­bă de natură subiectivă.

Latura ritualică a literaturii amerindiene se impune axiomatic în structura definitorie a scriiturii sud – americane. Julio Cortazar recunoştea, într-un articol publicat în „Revue litteraire“, Paris, 1964, că modernitatea romanului sud – american este într-o oarecare măsură tributară acelei dimensiuni alegorice impuse de indigenism, curent care s-a impus prin refacerea sistemului  cultural amerindian. Alegoria devine astfel în noul roman o manieră de insolitare, de ocultare a unei realităţi romaneşti care începe să treacă din sfera multiculturalismului programatic, într-un de o specificitate canonică.

Ruptura faţă de paradigma literară europeană (spaniolă, portugheză şi france­ză, în special) nu este una totală (nici n-ar avea cum!), dar nici nu se limitează la o dezicere exclusiv formală. Lupta cu canonul este o constantă care se extinde de la dimensiunile programatice ale modernismului, la cele definitorii ale unei literaturi tinere, cosmopolite şi tragice[1].

În continuare vom încerca să observăm coordonatele esenţiale din sfera literaturii ritualice care „controlează“ şi impun un model literar. Antologia lui Galeano reia o manieră de prezentare a Lumii Noi specifică gîndirii arhaice a primilor colonizatori, o manieră bazată exclusiv pe literaritatea mesajului. „Povestea“ capătă o valoare axiomatică dezvoltînd o întreagă serie de valori şi sfîrşind prin a reprezenta, evident în asonanţă cu spiritul şamanilor, o istorie „adevărată“ a locurilor şi a lucrurilor.

---

[1] „Nuit blanche“, Roman et science en Amerique Latine, No. 23, mai – juin 1986, p. 46 – 50