Şi asta pentru că memoria noastră lucrează cu excepţii. Cu abateri de la normalitate, cu mici discontinuităţi logice existenţiale care produc emoţii sau trăiri intense.
Ziaristul care arată faţa nevăzută are un nume, în timp ce jurnalistul care (bleah!) scrie de bine este şi va fi întotdeauna ăla de la ... Click! Adevărul etc. (n.a. Gândiţi-vă repede la câţiva ziarişti care vă vin în minte. Veţi constata cu stupoare că toţi au deranjat cel puţin odată pe cineva). Quod erat demonstrandum.
Avem, slavă Domnului, parte de o sumedenie de melodii pe posturile de muzică. Fel de fel de versuri, acorduri triluri, beat-uri, jingle-uri şi mixaje. Din sutele de piese lansate într-un an câte vă amintiţi? Două sau trei. De ce? pentru că v-au emoţionat sau au produs un declic în memoria afectivă. Pe piesele respective trăiţi. Celelalte sunt simple provocări la gimnastică.
Recunosc, vorbesc acum din experienţa de prof de română. Elevul al cărui nume l-am reţinut imediat a fost chiar al golanului clasei... "Cee-am făc't dom' profes'r!" au fost cuvintele care mi-au zgândărit "emoţionalul" şi m-au făcut să deschid catalogul. Nu de alta dar micuţul dintr-a cincea mima că îi taie gâtul cu rigla unei colege aflate în faţa lui. Preţ de câteva zile "golanul" a fost singurul elev dintr-o clasă amorfă. Era el şi clasa. Restul nu conta.
Făcând ce trebuie sau căutând contopirea în normalitate, nu facem performanţă. Toţi ştim să facem presă (doar o citim sau, cazuri mai fericite, suntem personaje în ziare), cu toţii ne pricepem la muzică (doar cântăm la petreceri şi am avut 10 pe linie la muzică), însă numai unii sunt cu adevărat zei în ceea ce fac.
În ciuda mentalităţii păguboase româneşti conform căreia ne pricepem la câte puţin din toate (în esenţă la nimic) am putea o clipă măcar să nu ne mai vedem Hagi, Nadia, Ţopescu, Ilie Năstase, CT Popescu, Cristoiu, Bruno Fox, Eminescu sau Mozart atunci când ne uităm în oglindă.
Suntem doar fiinţe corecte, care trăiesc corect. Şi atât.
O seară Magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu