Fragmente din realitate ajung să se sedimenteze într-o sferă ambiguă a memoriei, urmînd ca reluarea lor într-o manieră literară să se realizeze în conformitate cu structuri care ţin mai degrabă de universul imaginaţiei decît de paradigma istorică. Astfel, indianul sud ‑ american nu este un simplu observator al evenimentelor ci şi un autor de legende, o veritabilă oglindă infidelă a unei realităţi ce capătă sens doar dacă este culturalizată şi resemantizată în conformitate cu un anumit cod arhetipal.
Lumea Nouă a reprezentat pentru Europa un sistem utopic care a alimentat secole de-a rîndul imaginaţia, un spaţiu paradisiac în care experimentalul, „jocul de-a stăpînul“ şi-au găsit o realizare imediată. Omul european pătrunde într-o lume în care planează o linişte şi o ordine necunoscute bătrînului continent, lume în care totul găsea o justificare arhetipală, întreg universul se încadra cuminte în limitele trasate de mit şi încearcă să culturalizeze, să creştineze, să se impună în faţa unor fiinţe care arătau ca oamenii[1]. Astfel se explică acea cruzime de nedescris a omului alb în cunfruntarea cu indienii, tot astfel şi masacrele cu ajutorul cărora s-a impus „omul civilizat“ în demersu-i temerar.
Memoria focului2 a lui Eduardo Galeano surprinde acele aspecte ale unei istorii care printr-un tragism şocant s-a transformat în mit şi există în memoria indianului prin semnificaţiile deloc ambigue redate de acesta. Consemnarea cronologică evenimenţială de tip istoric nu poate găsi o realizare obiectivată în spaţiul care încă de la sosirea europenilor şoca prin armonia dintre realitatea socială şi cea mitică. Astfel pînă şi primele cronici din Lumea Nouă sînt de fapt poveşti în care fantasticul ia locul oricărui tip de explicare logică a unei realităţi.
Lumea Nouă este pentru europeanul Colon un univers în care necunoscutul face ca şi realitatea să devină alta, iar elementele prezente în cronicile spaniole să apară într-un registru mai degrabă baladesc, decît într-unul cronicăresc. Astfel se poate face afirmaţia deloc întîmplătoare că Europa cunoaşte America de Sud într-un mod exclusiv mitic, nicidecum impulsionat de probitatea şi obiectivitatea matematică a cronicii. La fel se petrece şi în optica băştinaşului care, cerînd explicaţii despre lumea din care vine omul alb află un univers care este unul ciudat, demonizat implicit de atitudinea cuceritorilor. Noua Spanie este un univers ce „pare“ a fi „ca pe continent“ (Europa), însă nu este aşa pentru că… este „o altă lume“, iar misterele ei, precum şi istoria mitică a locurilor, rămîn nişte necunoscute pentru spiritul analitic al „pionierului“ spaniol.
În mod evident, cuceritorul european, indiferent de ocupaţie, ierarhie militară sau poziţie socială se vedea în Lumea Nouă în postura de „conducător absolut“, de Zeu alb. Cerînd supunere şi respect, el instituţionalizează sclavia şi implicit dezvoltă în imaginarul băştinaşilor un sentiment de teamă şi de aversiune. Supunerea indianului în faţa colonistului european şi ascultarea poruncilor cu pioşenie se împămîntenesc şi devin treptat coordonate axiologice în definirea comportamentului său.
Este interesant de observat cum a reuşit acest conducător să se impună nu în ceea ce priveşte raportul istoric şi social lider – supus, ci în paradigma culturală a băştinaşilor. Construirea acestei structuri într-o sferă livrescă suferă modificări importante, alterînd implicit sistemul descriptiv clasic, bazat pe opoziţia axiologică Bine – Rău. Deşi liderul prezintă trăsăturile unui om, el este receptat ca un simbol al divinităţii. Teama se amplifică în momentul în care această apropiere de supuşi se transformă într-o formă bizară de iubire, completată de un sentiment acut al sacrificiului de sine, observă Todorov. Şi tot el explică faptul că sistemul descriptiv în care apare Lumea Nouă pentru europeni este unul tributar unui soi de subiectivism tributar ancorării într-o optică părtinitoare. Indienii iubesc, se tem, urăsc şi venerează străinul pentru că îl culturalizează, şi-l apropie prin legende transformîndu-l treptat într-o reprezentare extrem de familiară. În schimb, Colon, în terminologia lui Todorov, sintetizează universul american mulîndu-l în conformitate cu sistemul dialectic imprimat de un univers livresc biblic Bine – Rău. Indianul este bun sau rău, paradoxal, din punct de vedere cultural pentru că este inofensiv, paşnic şi primitiv.
[1] Tzvetan Todorov, CUCERIREA AMERICII. Problema Celuilalt., Institutul European, Iaşi, 1994, Pag. 36
2 Eduardo Galeano, Memoria focului, Ed. Politică, Bucureşti, 1988
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu