marți, 21 decembrie 2010

Cei care contează scriu istoria. Restul... îi imită

Dacă simţi că mai poţi crea o lume, evadează şi fă-o
O privire în jurul nostru e suficientă de multe ori pentru a observa obictiv-cinic tipologiile existenţiale ale oamenilor. În câteva secunde oricine poate "traduce" o persoană ca fiind mulajul unei entităţi individuale din anturajul lor sau pur şi simplu rebeli fără cauză într-o lume fără principii (adică un univers lipsit de punctul lui Newton). M-am detaşat un timp să privesc spectacolul din jurul meu. E fabulos. Dacă o laşi, jungla devine un haos generalizat în care hienele prind suficient curaj să atace leul. Maimuţele încep să imite oamenii încercând să le ia locul, iar şobolanii încep să zboare furând din zbor ciripitul vrăbiuţelor. Metaforic spus, dar dincolo de substrat, perfect valabil şi funcţional.
Vorba bunului meu prieten, Babu: "degeaba încerci să pari domn dacă ţi-ai lăsat opincile la barieră şi nu mai scuipi pe stradă. Rămâi un mârlan chiar dacă ţi-ai luat masca de oraş". Îi dau dreptate Pictorului când spune "frate, trebuie să iei mulajul omului (de pe faţă) să vezi cu degetele ce nu văd ochii". Şi el aşa face cu domnişoarele, în special, pentru că numai aşa îţi dai seama dacă drăgălăşenia este reală sau nu.
Din păcate, în ţara asta masca a devenit un şablon social. Spoiala şi "aparentismul" sunt norme sociale care l-ar face până şi pe Dinu Păturică să se lase de meseria de arivist. Şi asta din cauza primitivismului cultural în virtutea căruia se legitimează.
Bunul Mihăiţă spunea la un moment dat: "Ursane, cei mai tari oameni din lumea asta sunt ăia care arată cu degetul. Pentru că toţi ne uităm la ce ne arată ei. Şi toţi mergem în direcţia aia". Iar Colo puncta decisiv, împărţind societatea în două tabere "unii sunt făcuţi să facă, iar alţii să le spună ce să facă. Durerea apare atunci când primii încearcă să pară că sunt din a doua categorie". Ţache e mai tranşant "odată la 75 de ani trece cometa Haley. Dacă în noaptea în care trece ai dormit, nu mai ai alţi 75 de ani la dispoziţie să o vezi din nou".
Iar Niggerul le zice pe şleau: "frate, nu poţi juca de unul singur într-o echipă oricât de mult ai vrea să câştigi. Dacă ceilalţi joacă pentru impresia artistică şi nu aleargă pentru pasele tale, degeaba vrei să dai gol. Nu are cine. Mai bine te transferi în divizia B şi creşti un lot care să vrea performanţa".
Concluzia e una singură: coerenţa paşilor înainte este dată doar de o singură tipologie. A celor care contează. Restul... îi imită.
O seară magică!

Niciun comentariu: