sâmbătă, 4 decembrie 2010

La mulţi ani celor care se nasc în fiecare zi a anului

Ştiaţi că printre noi sunt oameni care se nasc în fiecare zi? Dimineaţa înseamnă o renaştere cathartică din puritatea embrionară a existenţei. Pentru ei soarele răsare întotdeauna fără nori, aerul este curat în ciuda noxelor emanate cu dărnicie de maşini. Pentru ei tot timpul cântă păsări şi foşnesc copacii, în ciuda claxoanelor iritante ale CELOR CARE NU SIMT CĂ TRĂIESC. Pentru ei un zâmbet este suficient să înţeleagă gândurile sălăşluite în inima celuilalt, iar vorbele devin de prisos.
La mulţi ani tuturor celor care se nasc în fiecare zi. Ziua lor de naştere începe cu secunda în care pleoapele se deschid şi primesc prima rază de soare. E OK. E o nouă zi, un nou prilej să colecţionez amintiri frumoase. Mâine va fi o zi mai bună decât azi dacă am grijă să o pregătesc din timp. Dacă reuşesc să strâng suficiente zâmbete şi gânduri bune azi, mâine voi face schimb cu lacrimile unor oameni care suferă şi în felul acesta în colecţia tuturor celor din jur vor fi numai amintiri plăcute.
Ştiu că sună un pic retard, dar în filosofia naiv-gnostică a personajului voltairian Candid există un sâmbure de adevăr. Amintirile pe care le fac cu fiecare secundă care trece SUNT NUMAI ALE MELE, deci... de ce să fiu trist? Mâine va fi o zi mai frumoasă, chiar dacă e înnorat...
O seară magică!

Niciun comentariu: