Să ne distrăm cu România, ţara unui haos generalizat

Savurez zilnic babilonia discursivă a oratorilor politici şi a celor sindicali. E incredibil cum pot folosi aceeaşi limbă română şi să transmită mesaje paralele frecvenţei de comunicare a interlocutorului. Nu se înţeleg de nici o culoare indiferent de tema abordată. Vox populi a devenit un lozincardism desuet cu miros de cerşetorie, iar vox regis un populism deşănţat care nu se mai adresează demult poporului ascultător. De ce babilonia asta?
Foarte simplu. Niciunul dintre interlocutori nu mai are habar cui se adresează şi pe cine reprezintă. Pe fondul unei crize identitare a reprezentativităţii pe scena socială, Sindicatul negociază în numele câtorva exponenţi problema generalizată a unei structuri sociale. Cu cine o negociază? Simplu: cu cine apucă. Pentru că în contextul de faţă discursul "abilitat" este acelaşi indiferent de domeniul de răspundere. Astfel că, problema funcţionarilor din Ministerul de Finanţe poate fi negociată foarte simplu de reprezentantul Sindicatului profesorilor cu... Ministrul de Finanţe sau (de ce nu?) cu cel al Învăţământului, al Turismului sau chiar al Afacerilor Externe.
Răspunsul la probleme va fi acelaşi. De ce? Pentru că fiecare element decizional din Executiv se pricepe la fel de bine la problemele ministerului pe care îl reprezintă, pe cât se pricepe la responsabilităţile colegului de Cabinet. La fel şi în cazul sindicatelor. Reprezentanţii se pricep aşa de bine la problemele oamenilor pe care îi reprezintă, încât se pot ocupa la fel de eficient şi de alte pături sociale.

Viaţa dulce de la firul ierbii

Foarte bine! Frumoasă ţară. Să nu uit, când merg cu maşina la revizie, să întreb mencanicul dacă poate să îmi zugrăvească sufrageria că, deh, tot în domeniul prestării de servicii este şi asta.
Totuşi haosul autohton are o justificare extrem de simplă şi coerentă, legitimată oarecum de afirmaţia lui Silviu Brucan "peste 20 de ani voi politicienii veţi fi întrebaţi de copiii de azi ce aţi făcut, atunci să vă văd cum veţi scoate cămaşa".
Enunţul profetic de atunci se adevereşte acum. Inadecvarea discursului este de fapt conflictul dintre mentalităţi. De exemplu, pe mine, ca exponent al unei filosofii existenţiale capitaliste, bazate pe principii economice funcţionale şi coerente în desfăşurarea lor, promisiunile mă fac să am aşteptări (de obicei contractuale). În funcţie de afirmaţii îmi fac previziuni pentru a-mi adecva evoluţia întreprinderii la vectorii de dezvoltare din cadrul societăţii din care fac parte. Plecând de la "coerenţa" (n.a Ha! haaa! genială asocierea termenului cu discursul principalilor doi actori din stat) legislativă îmi eşalonez activitatea (care în principiu este condiţionată de profit şi piaţa de consum, nu de biruri aleatorii şi colecte la buget sau pe linie de partid). În contextul în care Legislativul se joacă de-a Hopa Mitică în urna de vot, schimbând, amendând, abrogând sau completând paradigme funcţionale în economia naţională, ar trebui să îmi schimb ţara, nu? Să caut o ofertă naţională mai bună mediului de afaceri şi să mă relansez, nu?
Teoretic aşa stau lucrurile într-o economie capitalistă. În momentul în care oferta nu te satisface, contribui cu taxe şi impozite într-un alt mediu mai prielnic. Vorba aia, stejarii nu cresc în deşert.
Revenind, având în vedere că actuala clasă politică gândeşte de azi pe mâine, eu gândesc în trimestre; structurile politice "gândesc" în funcţie de fler sau inspiraţie, eu ţinând cont de cifre şi studii; mediul politic se îmbată cu vorbe şi nu pune nimic în loc, eu discut de lucruri concrete..., mă erijez în postura spectatorului obiectiv şi mă amuz cu ultimul ţipăt de lebădă al generaţiei depăşite de neo-comunişti instalaţi în fotolii executive sau legislative.
Dacă nu economia de piaţă, în care se presupune că va trebui să intrăm odată cu aderarea la UE, le va veni de hac, atunci în mod sigur mama Natură (speranţa de viaţă scade ameninţător pe fondul crizei din sistemul sanitar) va avea un cuvânt greu de spus. Şi chiar dacă unii dintre ei dispun în prezent de conturi grase (de pe urma afacerilor cu statul), mâine poimâine nu vor mai avea nimic pentru că la contactul cu mediul concurenţial de tip capitalist lozincardismele neo-comuniste nu fac nici cât o ceapă degerată.
O zi magică!