Episodul 6 - Dictatorul imaginar

Aşa cum dictatorul postulează un întreg univers arhetipal, revoluţia îşi le­gi­timează acţiunile prin acelaşi filtru mitic, instaurînd tradiţia strămoşească de a lupta contra Răului. Astfel este uşor de observat cum lupta politică devine una de con­frun­tare directă a unor paradigme culturale bazate pe arhetip. Dorinţa de legitimare a însăşi existenţei dictatorului face apel la universul extrem de persuasiv, în sensul propagandistic al termenului, conferit de mit.

Moartea ca şi fenomen romanesc este în fapt o manieră de zeificare ne­con­diţionată. Extrem de mobil, sistemul cultural sud-american alocă un loc aparte în universul său ha­gio­gra­fic şi zeului rău, adică a celui care a încălcat interdicţiile culturale, încercînd chiar să-i găsească circumstanţe atenuante. Vocea luptei de gherilă, a revoluţionarului mitic, răzbate cu o impresionantă rezonanţă din rîndurile romanelor lui Scorza şi Asturias. Sentimentul naşterii unei literaturi reacţionare din însăşi moartea unui personaj, cum se întîmplă la Scorza, este un element edificator în sensul orientării necondiţionate a literaturii din Lumea Nouă către semnul implacabil al experimentalului. Este surprinzătoare această apropiere pen­tru că „laboratorul poietic“ este exilul, iar tra­gi­cul stigmatizează irefutabil realitatea ro­ma­nescă, insuflînd cititorului iluzia unui adevăr crud. Astfel „jocul tragic“ al scriitorului capătă noi valenţe resurecţioniste. Înlocuirea luptei de gherilă cu lupta cu cuvîntul, conduce către o negare absolută a normei literare, către o dimensiune pseudo-ludică în care tragismul existenţial îşi are savoarea şi semnificaţia lui, rolul său fiind de altfel unul fix în cadrul „jocului“. Scriitorul pare a se pierde în acest univers livresc care se creează şi se susţine singur.

Întrepătrunderea realităţii vieţii cu universul livresc dezvoltă în cititor un sentiment acut al unei relativizări absolute. Structura aceluiaşi personaj istoric apare în cele patru ro­mane schimbată radical. Elementele costitutive ale paradigmei con­cep­tuale suferă trans­figurări, resemantizări, retuşuri considerabile. Astfel con­siderăm firească analiza textelor legendelor sud–americane care au ca personaj central „Con­ducătorul“, texte care în esenţă legitimează această extraordinară sincronizare a Americii Latine la un sistem dictatorial.