Manierism personal

Hopa-sus, că la sol e plictiseală!

Orice reconstrucţie presupune o demolare anterioară. Orice ordine structurală presupune un haos care să o genereze şi să îi confere identitate. La fel este şi în viaţa de zi cu zi. Suntem alţii decât cei de ieri încă din momentul în care ieşim din casă. Rostim un "'neaţa" diferit faţă de cel de ieri şi diametral opus celui de mâine. Privim oamenii cu alţi ochi decât cei de ieri şi mâine le vom evita privirea, pentru că s-au descalificat azi din calitatea de oameni. Facem alte gesturi decât cele pe care le-am exersat în oglindă pentru că interlocutorul este incongruent cu sine şi inconsecvent în discurs.
În fiecare zi ne redefinim şi ne sublimăm. Sunt perioade însă, extinse pe segmente mai generoase de timp, în care tot ce putem spune despre viaţa noastră este "haos". Probleme, griji, rate, dări, impozite, taxe, datorii etc. Însă niciunul dintre termenii ăşta obsesivi nu conţine elementul nostru identitar, numit generic "viaţă". Perioada manieristă a existenţei noastre este menită să sublimeze construcţia identitară a personalităţii noastre pe un alt nivel evolutiv. Aşa cum în manierismul managerial directorul general aplică în organizaţia pe care o coordonează o presiune uriaşă consolidată pe noi coordonate valorice, profesionale şi funcţionale pentru a demonta o ordine structuralăă învechită, făcând locul unei alte organigrame mai tinere, mai viguroase, mai solide şi mult mai competitive, aşa fiecare individ trebuie să se autosupună unor rigori menite să îl sublimeze şi să îl facă să evolueze.
Nu poţi spune că avansezi dacă îţi fac treaba şi atât. Depăşindu-ţi atribuţiile faci lucruri magice. De ce fundaşii care înscriu goluri sunt transferaţi primii, de ce profesorii care critică ordine ministeriale şi propun proiecte proprii sunt avansaţi, de ce cei care, după modelul lui Raed Arafat, nu se mulţumesc cu o anumită stare de fapt şi vin cu propriile soluţii sunt promovaţi şi propulsaţi?
Răspuns: pentru că merită. Cei care fac zilnic acelaşi lucru şi îl fac bine, sunt jucătorii constanţi din echipă care fac lucrurile să meargă. În nici un caz nu sesizează faptul că un calup de reguli auto-impuse poate face miracole la ieşirea din criza identitară personală.
Filosofia mea e simplă: dacă mâine nu sunt mai bun ca azi, tai ziua din calendarul personal şi a treia zi mă cer la re-născut. Am fost degeaba în viaţa mea timp de 24 de ore.
O zi magică!