Gândurile mele versus gândurile altora

M-am săturat să folosesc aceleaşi sintagme specifice limbii de lemn pentru a mă integra în contemporaneitate. Frate, gen, haladit, moşule, pisi etc sunt nişte label-uri lingvistice care constrâng discursul pe un făgaş superficial şi banalizează mesajul. Genial!
Surpriza maximă a fost însă când am realizat cu stupoare că şi în intimitate (adică în faţa oglinzii cu periuţa adânc înfiptă între molari) discutam imaginar cu mine apelându-mă frate. Eh, atunci am realizat că gândurile altora îmi viciaseră identitatea. Eram violat cu acceptul meu, în secundele egoist conservate special pentru mine de o întreagă cascadă de concepte străine fiinţei mele, de probleme şi griji prea banale pentru a mi le fi asumat până atunci.
M-am privit încă o dată în oglindă eram eu. M-am ciupit de obraz. Nu visam. Şi totuşi de ce gândeam grijile altuia? De ce mă preocupa părerea poporului despre mine? De ce mă gândeam cum să folosesc rezonanţele angoasante ale termenului criză în următorul interviu televizat? De ce mă gândeam că sunt incapabil să găsesc soluţii la probleme reale? De ce mă gândeam să fac transplant de păr când (Slavă Domnului!) încă nu am probleme cu defrişarea? De ce mă gândeam cum să spun lucruri să placă în proporţie de 55% din masa de ascultători/spectatori? De ce mă gândeam cum să dramatizez din nou situaţia şi să pic în postura de victimă cu personalitate care nu se lasă trasă n jos de răutăţile care o înconjoară? De ce mă gândeam apoi cum să îmi coordonez locotenenţii să spună lucruri menite să prăjească şi ultima insulă de raţionament activă în ţara asta? De ce mă gândeam cum să manipulez strategic populaţia pentru a nu simţi foamea din stomac şi hoţiile pe care le fac?
Nu erau gândurile mele. Eu aveam de plimbat dulăul, de alimentat bolidul, că fără benzină nu funcţionează şi de savurat o zi frumoasă care nu se va mai repeta niciodată.

Un atac pe cont propriu are nevoie de susţinerea echipei

P.S: Începând de astăzi voi publica pe blog un studiu analitic despre DICTATOR ca fenomen livresc şi interferenţele lui istorice cu o societate pe care o modelează atent ca pe o plastilină. Studiul este aplicat pe literatura sud-americană, a fost realizat în perioada 2002-2010 şi îl are ca autor pe Bogdan Nicolai (TOATE DREPTURILE SUNT REZERVATE). Am ales să îl public acum în regim foileton (aproximativ 55 de episoade) pentru că se confirmă în sfârşit o previziune simpatică de-a mea: românii au nevoie de o voce care să le dicteze următorul pas în viaţă, de o instanţă universală care să decădi în locul lor şi care să le dea voie să trăiască după reguli axiomatice. Lectură plăcută!