Contează doar cel ce face valuri

Ce urmează poate fi legendă sau... nimic

Bătrânii înţelepţi aveau o vorbă: nu poţi călca apa fără să faci valuri. Genială vorbă şi plină de substraturi. Puţini au înţeles însă că singurul care face valuri pe oglinda limpede a lacului este întodeauna primul care calcă apa. Restul intră în apa tulbure şi se lasă mângâiaţi de unda răspândită deja de omul din apă.
El este de fapt singurul care contează. Restul sunt turma. El scrie istoria pentru că trupul lui dizlocă volumic o cantitate unică de lichid care invadează discret malurile. Restul nu fac decât să umezească şăgalnic ce a mai rămas uscat. E drept. O mulţime de oameni poate muta lacul din loc. Dar istoria ne confirmă că nu există atâţia muritori îndemnaţi laolaltă de un singur gând. Întotdeauna rămân cârcotaşi pe margine, laşi privitori sau pizmaşi observatori. Poate doar în China lacul să piardă în faţa oamenilor.

Dar nu mulţimea este cea care contează în perturbarea armoniei universale a naturii. Ci unda de şoc. Valul care face ca plantele de pe maluri să primească apă, cerculeţul primordial care se unduieşte delicat dând sens luciului apei. Trebuie punctat că până la atingerea ei, apa a fost o oglindă îngheţată lipsită oarecum de sens în existenţa ei lichidă.

Unda de şoc este cea care dă brusc sens existenţei tuturor celor care gravitează în jurul emiţătorului. În societatea contemporană vorba tare sau gândul puternic emit unde de şoc. Persistenţa loc precum şi propagarea lor ţinde doar de context sau de mediul social în care are loc emiterea.
Băieţii din gaşca mea sunt cuceritori de lacuri. Călcători de ape şi urmele lor se regăsesc (culmea) în poveştile celor care i-au cunoscut. Niciunul dintre ei (Babu, Miţă, Raoul, Sebanu, Ţache, Niggerul, Florinauzăn, Rasheed) nu trece neobservat prin mulţime. Drumul lor devine potecă şi primul lor pas, legendă.
Asta înseamnă să exişti cu adevărat. Restul sunt doar nişte copii perdante în contact cu realitatea şi memoria ei.
O seară magică!