Fiecare societate are nevoie să îşi alimenteze filonul identitar cu poveşti, legende, mituri perene şi personaje providenţiale. În contextul în care jurnalismul naţional suferă de hiper-deontologizarea structurală a perspectivei editoriale (saturaţia de argumente, ramificaţiile demonstrative, silogistică alambicată, logică discursivă ambiguă (n.r. beţie de tropi şi alte zorzoane stilistice) şi eludarea prudentă mizei informative a materialului jurnalistic) este normal ca pe piaţa media print şi online să se dezvolte un nou tip de news: blogosfera.
Împănată cu infomaţii neconvenţionale, suculente şi scandaloase blogosfera satisface nevoia ontologică de bârfă şi zvon a cititorului aparent nevizat de cele relatate. A nu se înţelege că bârfă/zvon înseamnă altceva decât conceptul de gossip inventat şi acceptat în presa tabloidă americană în urmă cu mai bine de zece ani. Era necesară disocierea pentru că adesea răutăţile meschine tipic româneşti (invidie, râcă sau atac gratuit) sunt mascate în bârfă/zvon de simpla inventare de poveşti negative despre un personaj văzut ca pozitiv. Astfel, este un gest practic simptomatic ca atunci când auzi de realizările altuia să spui eh, nu-i aşa. Să -i spun eu cine e ăla care a reuşit şi să auzi o poveste plină de venin, rahat şi noroi. Şi aşa moare un mit.
Dar coordonata aceasta este specifică mai mult zonei editorialiste de print. În blogosferă, infomaţia cu un vădit caracter complice-ilicit, obţinută printr-o sursă neconvenţională nu dărâmă mituri şi nu cere drept la replică.
Ea există doar ca aternativă virtuală a unei realităţi tari (incontestabile, reduse la informaţia de print). Blogosfera românească promovează informaţia de tip what if. De reducere la o altă abordare a unei realităţi informaţionale.
Evident, lipsa de informare a unor cititori de gossip news şi incapacitatea de a disocia caracterul zvonistic al informaţiei de cel real face de multe ori ca ştirea de blog să fie amplificată şi tratată ca atac la persoană, informaţie sigură sau secret universal dezvăluit. Decantarea verosimilităţii şi probităţii informaţiei de blog trebuie făcută raţional şi exclusiv de către publicul lector. În nici un caz de autorul blogului. Evaluarea alternativei de tip gossip news nu ţine de deontologia jurnalistică, ci de plusul de informaţie oferit ca alternativă la o stare de fapt.
Cel mai bun catalizator în verificarea verosimilităţii blogo-news este reacţia personajelor în viaţa reală. Şi asta pentru că în lumea virtuală, dreptul la replică rămâne şi el un concept abstract, care încearcă să îşi legitimeze existenţa efemeră printr-o postare apărută pe un blog.
Verosimilitatea ştirii de blog este probată ulterior de un debate virtual, care vine să ofere informaţiile tari: comentariile-mărturii (declaraţiile personajului despre care s-a scris). Eh, de pe urma acestora se extrag concluziile tari de tip jurnalistic-obiectiv.
Basic rules:
1. Interesul meu ca autor de blog este acela de a crea cât mai multe afişări per postare
2. Dacă deţin o informaţie tare o public
3. Publicând-o ea este supusă debate-ului virtual
4. Nu este în interesul meu să fac investigaţii aprofundate pe un subiect pentru risc enorma ca informaţia să apară între timp ca gossip news pe un alt blog (şi pierd gloria dezvăluirii)
5. Rapiditatea (info in real timming) cu care trebuie să mă mişc mă absolvă de hiper-documentarea informaţiei-zvon
6. Verificarea probităţii şi a verosimilităţii ştirii trebuie să o facă cititorul care, analizând informaţiile pe care le deţine deja, poate alcătui, plecând de la postarea mea, imaginea de ansamblu a unui puzzle complet
Looogic!
O zi magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu