Citesc frecvent peniţele acid-cinice ale bunilor mei prieteni de la EVZ-ul de altă dată. Nebunii frumoşi ai presei româneşti credeau în principiile funcţional-democratice ale Bulinei Roşii şi se luptau pentru ele. Lupta lor a scris istorie în 2004. Poesteritatea însă i-a împărţit în direcţii diferite. Un lucru însă continuă să îi lege şi după atâta amar de timp: prietenia principială.
Citesc frecvent condeiul "veninos-simpatic" al bunului meu prieten Andi Laslău, pe site-ul lui http://www.andilaslau.com/ , urmăresc discursul cinic-sceptic al bunului Cătă Prisacariu (apropo, Cătă, felicitări că păstrezi ştuţul bărbos din bărbie, io l-am dat jos, din lipsă de inspiraţie) şi mă amuz copios de peniţa sprinţară (inconfundabil) a lui Tibi Lovin. O gaşcă de "golani frumoşi" ai unei lumi rebele, ce refuza să se conformeze traseului dictat de politica propagandistică a epocii.
Ce unea gaşca? Principiile, viziunea intransigentă asupra societăţii româneşti. Dincolo de ele erau simple şi sincere sentimente de prietenie.
Odată cu moartea (din păcate) a speciei investigaţiei de presă, principiile au fost atacate discursiv de "sincerităţi electorale" sau "dezvăluiri spontane şi şocante" servite politic de actori de pe scena publică.
Mă bucur din suflet că "peniţele" au rămas nealterate. Subiectele s-au tabloidizat şi societatea la fel. Generaţia rebelă însă a supravieţuit şi a continuat să fie critică. Pentru că... aşa era ea. Şi a continuat să fie aşa.
Eu unul sunt fericit că mi-am găsit "bulina roşie" cu care să mă identific, după îngroparea efectivă a "Bulinei" originale. Mă simt mai liber ca niciodată să simt lucruri "interzise" în 2004-2005 şi să dezlănţui toate ideile şi proiectele care odinioară erau irealizabile.
O seară magică!
PS: Pentru cei ce ştiu, în spatele meu se întinde holul din Casa Presei, unde se prăvăleau zilnic poveştile nemuritoare din Bulina Roşie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu