Până recent îmi plăcea să cred că fiecare dintre noi are propriul drum prin viaţă. Drum pe care şi-l asumă până la capăt, îl netezeşte conştient şi, eventual, îl reorientează cardinal pe făgaşul personal (drept). Dar nu, asta nu se întâmplă în România. Aici orice a fost încercat şi acceptat de o instanţă superioară este bine, iar dacă este bine trebuie imitat sau cel puţin asimilat ca modus videndi. Am avut alegeri prezidenţiale magistral gestionate pentru masa populară pe care am să o numesc simplu (pentru că veacurile trecute o confirmă) plastilină sau lut.
Într-o ţară în care nu avem opinie publică de ce ne mai mirăm că nu avem principii? Lutul nu are nici o formă de existenţă. Se lasă modelat de mâini dibace. Aşa e şi românul.
Cu zâmbetul pe chip şi pupilele dilatate pentru a absorbi informaţia, românul îşi croieşte drum înainte asumându-şi ideile celuilalt, citându-l întru totul şi neducând ideea mai departe. Copiază atitudini, comportament şi chiar în modul de a fi. Când Gianni Vattimo vorbea de Idei Tari şi Slabe, a surprins intuitiv nucleul puternic al unei societăţi capitaliste. Vizionarii (extrem de puşini) situaţi în centru şi colportorii, adică cei care spun aceleaşi vorbe rostite cândva de vizionari doar pentru a da bine.
Concluzie simplistă: unii oameni îşi trăiesc viaţa aşa cum e, învăţându-i şi pe ceilalţi să facă la fel. Ceilalţi nu trăiesc secunda următoare decât dacă ea a fost testată înainte de altcineva.
O zi magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu