La sfârşitul zilei obişnuim să ne uităm înapoi. A mai trecut o zi. S-au întâmplat lucruri sau pur şi simplu a mai trecut o zi. "Am muncit...", "am fost aglomerat" sau pur şi simplu "nu am făcut nimic". Astea sunt poveştile incredibile ale tuturor celor care îşi comută existenţa într-un stand by paradoxal. Viaţa curge şi mâine vor fi bătrâni, indignaţi că nu îşi rimesc pensia integral. Vor povesti nepoţilor două-trei întâmplări glorioase când într-adevăr AU TRĂIT şi gata. Restul a fost "am muncit sau... n-am făcut nimic".
De ce nu au făcut nimic? Pentru că şi-au făcut datoria. Au făcut ce li s-a spus, nu au privit realizarea ca pe o victorie personală, ca pe un salt valoric personal, ci ca pe o simplă... îndeplinire a unei sarcini. Mă gândesc la filmul "300" şi la eroii care există şi azi ca poveşti. De ce nu avem eroi din tabăra care avea mai mulţi soldaţi în bătălii? De ce tot timpul laurii s-au aşezat pe fruntea celor care şi-au urmat drumul învăţându-i şi pe alţii să îi urmeze? Simplu. Ei au fost singurii care şi-au trăit de fapt viaţa. Restul... nişte rutinarzi lipsiţi de iniţiativă care păşesc înainte pe urme călcate deja.
Vizionarismul şi mâinele dilatat la dimensiunile largi ale unei evoluţii spectaculoase, astea sunt de fapt libertăţile pentru care ar trebui să ne luptăm. Până atunci nu trebuie decât să ne arătăm nouă înşine că în maratonul ăsta numit viaţă, atunci când ceilalţi obosesc, noi reuşim să alergăm mai repede. Poveştile se nasc doar în momentul din care alţii abandonează şi unul continuă drumul.
O seară magică!
P.S. Vizionar înseamnă să îi poţi deturna pe alţii din pseudo-existenţă în spectacolul vieţii. Să îi înveţi să trăiască.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu