Am întâlnit în Spania un om extraordinar. L-am întrebat miliarde de lucruri (deformaţie profesională) şi mi-a răspuns râzând la fiecareîntrebare. Viaţa lui (este un tip trecut bine de prima tinereţe) era un lung şir de lucruri extraordinare şi de realizări imposibile. "Sunt suma lucrurilor pe care le-am făcut", mi-a spus râzând şi a plecat către o altă zi pe care urma să o transforme după bunul său plac într-o poveste extraordinară. Nu trăia la ordin, nu făcea lucruri dacă era silit, nu făcea compromisuri decât pe termen extrem de scurt şi radia de fericirea unei vieţi trăite aparent haotic, dar pline de creaţii personale. Am ajuns în România. M-am întâlnit cu un prieten. Amicul meu radia de aceeaşi fericire. "M-am angajat la o firmă imobiliară foarte tare. Am o leafă beton şi îmi bag picioarele în presă", mi-a zis el. L-am felicitat când am văzut bucuria din ochii lui şi l-am întrebat dacă îi place ce face. Mi-a zis că stă mai mult acasă, m-a lovit direct în plex cu salariul lui astronomic şi... Atât. Realizări? Reuşite?... Nu că este criză. Perspective de viitor, entuziasm, plăcerea de a face lucruri noi de a descoperi noi oameni, de a scormoni după poveşti, de vedea cum cresc idealurile şi cum tu însuţi devii mai bun decât ai fost ieri. Toate astea nu existau.
Concluzii: în România viaţa înseamnă bani şi scopul în viaţă este ca la naştere să semnezi un contract avantajos cu Dumnezeu să fii sigur că o vei duce bine fără să faci nimic. Precum o plantă. În lume, viaţă înseamnă creaţie, realizări, poveşti extraordinare văzute de aceeaşi pereche de ochi. Banii sunt un mijloc de a progresa, de a menţine şi dea fluidiza un circuit continuu de noi şi noi viziuni şi perspective. Nu un scop unic, definitoriu şi definitiv. În timp ce Afară, banii sunt un mijloc prin care reuşeşti să creezi, în România, banii sunt finalitatea. Un blocajul locomotor al vieţii, paradisul terestru care îmbie la o moarte (lipsă de fapte ca realizări) prematură.
Oare nu ne merităm criza?
O zi magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu