Timpul e relativ. Secundele, minutele, orele sau anii stau strivite sub ecranul unui ceas. Ceasul se strică... Timpul s-a suspendat. Acum devine un timp dilatat la dimensiunile unei poveşti pe care o putem striga răsfăţat pe stradă: hei, Viaţă! Destinul este un clovn simpatic care ne învaţă să întâmpinăm cu un zâmbet orice secundă care ne loveşte în faţă. Nimic nu se poate întâmpla fără voia noastră.
Dacă eu nu vreau să fiu adult, nu voi fi niciodată. Voi trăi ca un simplu rezultat al clipelor maturizate în mine fără să lase vreun semn. Acum nu va fi niciodată ca ATUNCI şi din acest motiv nu se va altera niciodată. Nu a mai existat niciodată un alt "acum" ca atunci nici nu va mai exista. Vor fi alte simultaneităţi în care "eu" nu va mai fi acelaşi, iar receptorii memoriei vor reacţiona diferit structurând altfel realitatea pe care Eu o creez.
Secundele se maturizează. Ceasurile îmbătrânesc. Oamenii sunt nemuritori datorită voinţei de a fi, de a face. Timpul meu se măsoară în visuri pe care urmează să le împlinesc, nu în căderi, regrete, pierderi, eşecuri sau neputinţe justificate ad-hoc. Amintirile sunt diamantele de 24 de karate de pe cadranul ceasului, cu ajutorul cărora glisez prin viaţă pe drumul meu. E timpul meu, e viaţa mea şi le şterg întotdeauna de praf pentru că nu vreau să stea vreodată pe loc...
O zi magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu