Visul unui om care nu are de pierdut nimic pentru că are totul:
Prefer să fac greşeli, decât să nu fac NIMIC. Prefer să suport consecinţe binemeritate decât să nu încerc să le fac pe TOATE. Prefer să am iniţiativa şi să încerc să fac toutl ALTFEL, decât să fac aşa cum i se spune. Prefer să am idei decât să mă supun ordinelor. Vreau să trăiesc liber neconstrâns de gesturi formale, impuse de orgolii formale. Să simt pe pielea mea cum ideile mele pier sau din contră: nasc curcubeie peste lume. Vreau să urăsc lenea şi să mă eschivez ori de câte ori mă îmbie lentoarea şi ispita de a nu face nimic.
Ştiu că greşesc atunci când îi las pe alţii să lenevească şi le preiau sarcinile. Dar visurile aşa se construiesc. Cu sacrificii şi ambiţie. Cu trădări şi îmbărbătări, cu cicatrici şi voinţă. Şi pentru a ridica un vis trebuie să pot.
E simplu. Istoria o confirmă. Piramidele, Colosul din Rodos sau Grădinile suspendate ale Semiramidei, toate astea nu s-ar fi ridicat dacă nu ar fi existat un vizionar care să le vadă. Şi unul ca mine care să ia fiecare cărămidă în parte şi să îi stabilească locaşul.
Restul sunt detalii. Iar istoria nu contabilizează niciodată detalii. Vorbeşte despre rezultate, niciodată despre insucces, justificări ulterioare, explicaţii sau simple neputinţe. (Îmi place la nebunie ultimul cuvânt pentru că, în România de azi în care plânsul de milă e sport naţional, neputinţa este sinonimă cu lipsa de iniţiativă, cu lenea, cu nimicul existenţial şi cu viaţa din inerţie).
O zi magică! (sper mai mult ca oricând ca formula asta să devină salut naţional pentru că avem nevoie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu