Unii au nevoie de ajutor să-şi trăiască viaţa. Au darul să uite că trăiesc, puterea să imite drumul altora, prostia să decupeze greşit scurgerea timpului lor şi neghiobia să gliseze prin viaţă într-o completă derivă. Unii au nevoie să li se spună care este drumul lor, alţii îl găsesc şi văd numai răscruci. Unii înghit vorbele şi se duc cu ele în mormânt alţii fac abuz de ele şi se deturnează singuri.
Când venim pe lume, doctorul dă trezirea cu o palmă la poponeţ. Nu spune nimic. Ne trezeşte şi gata. Aşa începe viaţa şi aşa continuă. Prima greşeală, o altă palmă. A doua, încă o palmă. Însă greşelile nu se repetă. Sunt alte păcate noi de încercat pentru că drumul merge numai înainte. Şi la un moment dat nu vor mai exista greşeli. Călătoria continuă în conformitate cu principiile care au crescut în tine cu fiecare palmă primită.
Culmea, constaţi cu stupoare la jumătatea vieţii că palmele nu au venit niciodată de la oameni. Ci prin ei...
Viaţa ţi-ai croit-o însă, în tot acest răstimp, doar de unul singur.
O seară magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu