Atunci când un coechipier scapă mingea înainte (şi conştiinţa îţi dictează să fii fair play şi să nu joci mingea) luptă să salvezi greşeala. Asta a fost regula de bază care m-a învăţat să răzbesc. Ce făceam? Colegul meu greşea. Arunca mingea înainte. Eu acopeream cu trupul balonul oval, blocând adversarul cu crampoane ascuţite să joace mingea. Dacă o juca, pierdeam pentru că întreaga echipă era poziţionată pe atac. Îmbrăţişam balonul şi îl îngropam sub mine, în pământ. Aşa greşeala din teren devenea oficială, iar josul se relansa cu o grămadă onestă în care introduceau adversarii. Mingea intră la mijlocul grămezii, şansele se echilibrează, iar consecinţele erorii sunt diminuate simţitor. A meritat. Câteva vânătăi, dar victoria va fi tot a noastră.
Din rugby am învăţat că nu există greşeli. Ci doar oameni care cedează în faţa lor şi atunci ele devin adevărate bombe care distrug totul în jur. O bombă acoperită cu propriul trup, ucide mai puţine suflete decât una liberă.
Nu există complexe, inhibiţii, sentimente de inferioritate decât în măsura în care toate astea sunt acceptate ca fiind constante definitorii pentru propria fiinţă. Nimeni nu se naşte slab. Toţi suntem luptători, pentru că viaţa este o continuă competiţie. Probleme este că unora dintre noi li se tocesc unghiile şi puterea de a face faţă luptei. Nu trebuie să abandonăm pentru a pierde lupta. Este suficient să evităm să privim în ochii celui din faţa noastră.
Surioara mea dragă a reuşit să cucerească America, să intre la facultate şi să aibă propriul ei curs la una dintre cele mai prestigioase Universităţi americane. Ea nu a greşit, a privit tot timpul în ochi adversaul pe care l-a numit generic Destin şi a mers mai departe. Rezultatul: o victorie fulminantă în faţa Inevitabilului, care brusc a devenit maleabil n mâinile ei. Bravo Ucuţă! Sunt cel mai mândru frate din lume. Eşti cea mai tare!
O carieră magică!
Un comentariu:
dragul meu Ursanu' :) ma bucur tare pentru surioara ta.:) te pup de nu te vezi. ;)
Trimiteți un comentariu