Iubesc la nebunie ţara asta. Cu munţii ei de gunoaie ordonaţi ca la paradă de-a lungul şinelor de tren, cu flegmele aruncate în pasul trecătorului de pe marile bulivarde, cu înjurăturile şi privirile răutăcioase din staţiile de tramvai, cu ranchiuna ontologică pentru haina, femeia, casa etc a celuilalt, pentru ciuda care duce la ură, pentru uşurinţa de a bârfi succesul, pentru lejeritatea cu care se aruncă gunoaiele pe stradă. Iubesc din tot sufletul, ca un bun patriot, spoiala cultural-colportistă şi nonşalanţa cu care sunt preluate ideile originale şi asumate de diverse personaje autohtone. Iubesc mentalitatea de "sclav-nobil" afişată pe toate schelele înălţate pe şantierele spiritului naţional, supremaţia non-valorii şi spoiala vândută în agora ca bun consum.
Iubesc minciuna în care trăim pentru că nu mai dezvoltă demult iluzii, iubesc politicienii (şi îndeosebi Guvernul actual) pentru că nu se mai sfiesc să arate că puţin le pasă de naţiune şi transferă criza pe umerii săracilor, salvând bogaţii. Asta e ţara mea, iar eu sunt patriot. Iubesc chiştoacele de pe stradă şi argumentele de genul "lasă că fac alţii". Iubesc trufia maşinilor de lux şi snobismul emfatic, iubesc piedestalul pe care a fost ridicată "aparenţa" în context social şi sunt fascinat de cât de uşor poţi deveni intelectual. Iubesc că suntem o ţară de tineri absolvenţi de facultăţi care nu ştiu să vorbească româneşte şi mă mândresc pe plan extern cu economia naţională şi respectul pentru cultură, care lipsesc cu desăvârşire...
Nu-i asta România? Eh, cum să nu iubeşti o asemenea ţară şi un astfel de popor?
O seară magică!
P.S. Sor-meo, regret că ai plecat din ţară şi nu vezi piesa asta de teatru absurd. E senzaţională!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu