Oricine vrea să câştige cursa în faţa celorlalţi. Nu contează dacă drumul ales este pe ritmuri de "Lili Marleene" sau de "Hasta la Siempre Comandante", ci doar finalitatea. Toţi vrem să fim numărul unu şi să ne consolidăm poziţia. Renunţăm la principii sau nu, facem compromisuri sau nu, acceptăm sau nu factorul hazard, toate astea depind de noi. Tot ce trebuie să facem este ca atunci când îmbrăţişăm un drum să nu aruncăm cu noroi în intersecţia pe care tocmai am părăsit-o. E alegerea noastră, e drumul nostru şi orice greşeală poate fi un drum spre victorie dacă evităm să demonizăm (abandonând astfel armele volitive personale) calea pe care nu am ales-o.
Este o cutumă naţională să plasăm vina în tabăra "răilor", a "mogulilor" a "bogaţilor care au", a "aroganţilor" etc decât să ne preocupe propria salvare. E adevărat că este mult mai la îndemână să învinovăţeşti "abstactul" decât să pălmuieşti mâna care a votat greşit.
Şi să abandonezi lupta recunoscându-te victimă şi asigurându-ţi implicit compătimirea celorlalţi.
Nu te mira atunci dacă tot ce primeşti este dispreţ, milă şi 1 RON în palmă. Asta cer de obicei victimele. Ele nu au alt statut decât trecutul care le-a distrus. O victimă e damnată să cerşească. În intersecţia plină de noroi însă stau alţii. Unii victime, alţii campioni. Totul depinde de opţiune.
Unii vor "Lili Marleene", alţii "Hasta la Siempre Comandante"...
Gaşca mea alege întotdeauna drumul către podium.
O seară magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu