marți, 10 martie 2009

Copii de 30 de ani...

Cu multă bucurie am fost pălit zilele trecute de mesajul unei dragi prietene din fragedă copilărie. Apoi a venit peste mine chiar copilăria însăşi.
E foarte simplu să devii om mare. E foarte simplu să fii om matur şi responsabil. Nu trebuie decât să abordezi o mimă sobră şi să punctezi obiectiv lucrurile. Atât, şi eşti matur. Din clipa aia nu mai există Bau Bau, nu mai există aripi pe care să le deschizi peste lume şi nu o să mai poţi zbura. Ca Peter Pan, ca Păcală sau poate Dănilă Prepeleac. Visele nu se mai amestecă frumos cu realitatea şi munţii vor fi mai greu de trecut pentru piciorul învăţat să alunece pe gheaţa frumoasă a visării.
Un lucru să fie clar, sâmbătă seară, în club Cabaret de pe strada Blănari din capitala ţării, visele au făcut realitatea să se întâmple. Acum nu a existat decât în măsura în care accepta să se restrângă pe sine la dimensiunile infinite ale secundei din vis. Pişcoţel, Alejandra, Bizu şi noi, Gaşca, Miţă, Ţache, Niggerul, Florinauzăn, Babu, Sebanu, Starul, Valer, Sushi, Horică, Nunu, Virgil şi toată suflarea cea ostrogotească am lăbărţat trăirea pe măsura sufletelor noastre.
În seara aia am realizat cu toţii că avem toată viaţa înainte să fim oameni mari şi atât de puţin timp să fim iar copii. Să fim iar noi... Să sărim cu capul înainte de pe pod şi să ne constrium aripile în drumul nostru în jos.
Ce ceapa ciorii, lasă-i pe alţii să fie maturi! Să meargă calculat pe pământ, noi mai avem de zburat. Sunt atâţia nori noi aicea sus încât nu îţi ajunge o viaţă să îi adulmeci pe toţi.
O seară magică!
P.S. Viaţa poate fi ea însăşi un vis dacă, în loc să mergi pe drumurile făcute de alţii, alegi să te ridici în zbor şi să-ţi găseşti drumul tău.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Uneori ma uit inapoi si nu imi vine sa cred cum s-a schimbat lumea in 30 de ani. Cred ca generatia noastra, generatia optzeci, refuza sa creada ca poate exista o altfel de copilarie decat cea pe care am trait-o noi. Si, intr-adevar, nici un computer si nici un joc on-line nu se poate compara cu sotronul, `scunsea, 'Tara, tara, vrem ostasi!' 'Ratele si vanatorii', Castel, jocurile la elastic, 'Nu te supara, frate!' "Dacii si romanii" "Piticot" "Pacalici" si multe altele. Chiar si ceea ce a fost dupa, reuniunile din scoala generala, unde, timizi, dansam cate un blues ce se-auzea la un casetofon ale carui boxe avea beculete, nu se compara cu nimic din ceea ce traiesc si experimenteaza copiii de azi. Imi doresc ca si acestia sa fii trait macar un sfert din copilaria noastra petrecuta in fata blocului sau vacantele la tara unde bunica nu avea televizor si nici radio iar marile bucurii ale copilului de la oras erau mersul la camp, pascutul vacii, plivitul in gradina, fotbalul pe maidan sau cantecele pe care le fredonam pe inserat, la poarta. Acolo, copilaria avea aroma de paine coapta in cuptor de lut si lapte proaspat de la vaca Joiana...
As mai putea continua asa zile in sir, dar mai bine mai pastrez ceva pt. viitorul meu jurnal on-line. :-)
Lorelei

Anonim spunea...

ai zis de valer, virgil, nunu si l-ai uitat pe neuro..:)))

Nicole spunea...

frumos...