Da. Tristeţea este ca o cometă. Vine rar şi atunci când vine... nu trebuie ratat momentul. Te păleşte în simţiri şi mai ales în putinţe, dar nu-i bai. Trece.
Aşa că cel mai bine este să o savurezi pe îndelete, ca pe un fenomen rar, care are loc în viaţa ta cu o oarecare timiditate şi reticenţă. Simţi o lacrimă pe bucălău? Nu-i bai. Se va duce la vale sau se va usca. Simţi un nod în gât? Te îneacă? Nu-i bai, gândeşte-te ce a fost în sufletul lui Adam când s-a înecat cu ditamai dumicatul de măr smuls din Eden. Simţi că te-ai blocat într-o fundătură şi că nu mai scapi? Nu-i bai. Ai aripi ascunse în sufletul tău care te ajută să zbori ori de câte ori te loveşti de un obstacol. Aripile astea nu se văd, dar ia ridică puţin ambele braţe spre cer şi vezi ce se întâmplă...
Orice depresie e o aterizare pe pământ. De aici decolăm pe drumurile noastre. Orice depresie e o cădere. Dar şi când ne ridicăm... Păzea că se răstoarnă lumea! Nu uitaţi să savuraţi depresiile, pentru că numai după ce trec zâmbetul redevine un curcubeu de fericire.
Aşa cum ar trebui să fie toată viaţa...
Depresia e precum o gripă. Cu o frecţie de spirt, un paracetamol sinus şi o aspirină, o ciorbă caldă de perişoare şi un sărut pe frunte trece. Ce rămâne? Sunt anticorpii care ne fac imuni la următoarea cădere...
O viaţă magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu