Un vis din care nu TREBUIE sa ne trezim: Viaţa

Surorile noastre cele de peste hotare iubitele noastre cele de toate zilele, părinţii noştri în care ne regăsim structural-organic. Ăştia suntem noi GAŞCA. Babu, Miţă, Pănaşu, Ţachito, Colonelu, Sebanu, Rasheed, Basil, Florinauzăn, care se crede bătrân (aşa mi-a zis ultima oară în Twice când am vrut să-l pozez strâmbându-se, adăugând că m-a pervertit presa), eu şi toţi prietenii care nu numai că ne definesc şi ne dau esenţă, dar sunt şi Zborul pe care îl facem zi de zi printre secunde, suntem legaţi de un singur vis: viaţa. După cum remarcau (săr na) micuţa Nicole (tocmai din Franţa) şi Doamna Şose, eu nu fac decât să pun în cuvinte un vis frumos al unei generaţii care refuză să îmbrătrânească.

Clepsidra găştii calculează timpul aşa cum noaptea încearcă să cuprindă visul în baierele unei singure secunde. Nu reuşeşte niciodată. De câte ori nu v-aţi trezit cu umbrele viselor pe pleoape şi aţi realizat şocaţi că aţi visat... o viaţă de om. Şi totul a durat, în realitate, doar câteva minute. Aşa e şi viaţa. Un vis. În momentul în care, la trezire, găseşti la capul patului o voce care îţi spune cald "Mai dormi... Visai aşa de frumos...", adormi la loc. Visul continuă. Eşti iar copil iar lumea îţi pare un joc.

Asta trăim noi, Gaşca. Un vis continuu, prelungit accidental în realitate. Un zbor liniştit peste lume, cu zbateri molatece din aripile care ne sunt iubitele, surorile, fraţii şi părinţii noştri.

Sincer? Nu vom fi niciodată bătrâni...

O seară magică!