sâmbătă, 27 septembrie 2008

Cat de rară a devenit copilăria!


Am vorbit cu surioara mea. Un dor adînc de copilărie m-a lovit în plex şi m-a ţinut ţinuit la podea preţ de cîteva minute. Evadasem fără să vreau în clipele când lama de ras era străină feţei mele, când nu existau griji, boli, bătrâneţe, iar oamenii răi erau doar exemple negative în basme de doi lei spuse la colţ de cartier. Totul se rezolva la un fotbal în cartier cu Babu, cu Miţă care tot timpul se certa cu golanii cartierului pentru dreptatea lui, cu Colo, Sebanu, Rasheed, Basil, Ţachito, Păunaşul care nu avea genunchiul beteag şi restul prietenilor noştri din bătrânul Braşov.

Îmi amintesc că baschetul însemna rupturi necondiţionate de gleznă şi aparat gipsat, iar plimbarea cu bicicleta se sfârşea simplu pe parbrizul vreunei salvări. Chefurile aveau culoare pentru că sufletul le colora în senzaţii, iar carnea ştia să le înghită hulpav ca pe nişte amprente ale timpului. Fetele nu însemnau neapărat viitoare soţii, iar săruturile erau sinonime cu buchetele de ghiocei.

Ucuţa era seiful meu cu secrete, oaza în care îmi lăsam sufletul gol şi suferinţele să se îngroape. E sora mea. Copilul care a crescut lângă copilul din mine care se încăpăţânează să moară. E omul matur care încă plimbă printre degete naivitatea lumii de vis în care plonjează micuţii atunci când mama le spune o poveste. Şi mama ne spunea poveşti. Şi tata ne spunea poveşti.

Eu eram singurul care încerca să le concretizeze. Încă mai cred, spre exemlu, că pe Dealul Melcilor sunt îngropate comorile unor haiduci anonimi, iar armele lor aşteaptă noi mâini să le mânuiască pentru a face minuni.

Încă mai cred... Că putem fi copii.


P.S. Mulţumesc din suflet Doamnei Şose pentru mesajele care ne-au făcut să plonjăm (în timpul întâlnirii de la Nea Andrei) în vremurile care ne-au făcut să fim NOI: GAŞCA.


O seară magică! (lumea zice că vorba asta ar fi marcă înregistrată, eu zic simplu că... e o datorie faţă de noi înşine să ne facem viaţa frumoasă, ceilalţi (?), ceilalţi ne-o vor face mizerabilă, de NOI depinde dacă va ajunge aşa)

3 comentarii:

Nicole spunea...

bey melancolicule! :) ce frumos e ce scrii tu acolo...

Anonim spunea...

ca de obicei, un adevarat scriitor ... ar trebui sa iti pui toate ideile pe hartie si sa pui de un roman .... mai serios decat GASCA MEA. nu amintiri din copilarie, ci prezentul ... cu siguranta va iesi ceva ... MAGIC

Anonim spunea...

cand fluieram dupa prieteni in loc sa-i bip-uim:)))))))