"Românul are cea mai multă apă în sânge", spunea acum 30 de ani colosalul Emil Cioran. La vremea respectivă, patriotismul indus propagandistic de aparatul de stat funcţiona de minune. La 23 august aveau loc manifestări somptuoase, vizitele de lucru erau date de referinţă în istoria contemporană, iar războiul daco-roman precum şi întreaga istorie naţională fuseseră resemantizate subtil într-o paradigmă culturală sintetizată succint în sintagma patriotism proletar. Înainte de '89, răscoala din 1907 era percepută (învăţată în şcoli) ca un ecou la strigătele revoluţionare ale Partidului Comunist, tipărite în manifeste răspândite în sate (evident propaganda ignora nivelul de analfabetism de la vremea aceea şi nu putea menţiona ca vector de propagandă Liturghia preotului din fiece sat); Mihai Viteazu, Ştefan cel Mare sau Alexandru Ioan Cuza erau conducătorii de cinste ai unei naţii alese, a unui popor mândru şi demn etc (n.a. subliminal era indusă ideea amorfizării sociale, astfel, sub astfel de figuri marcante ale istoriei nu existau pături sociale, ci doar popor; nu existau boieri decât în măsura în care ei erau numiţi de Vodă pentru merite pe câmpul de luptă sau pentru realizări deosebite). În istoria de dinainte de '89, existau doar: eroi (modele de patriotism, exponenţiale) şi... conducător. Primii erau consacraţi deobicei postmortem, cea de a doua categorie era introdusă în manualele de istorie în virtutea similarităţilor cu ... Nicolae Ceauşescu.
Scopul era unul simplu şi clar: întreaga istorie naţională s-a încununat şi s-a sublimat de-a lungul a peste 2.000 de ani cu apariţia mesianică, providenţială şi universală a lui, a Conducătorului iubit. Chintesenţa patriotismului, reductio in nucae a oricărei trăsături identitare naţionale.
E fascinantă istoria în manualele antedecembriste! Ce a urmat? Nimic. 23 de ani au trecut de pomană. Interese meschine, dezinteres total în probleme naţionale, goana după căpătuială şi cosmopolitismul (n.a. văzut doar ca mimetism cultural-comportamental faţă de un fenomen produs într-o zonă văzută ca exotică, occidentală, superioară, evoluată etc; problema fundamentală a fost tocmai aceea că evenimentul cultural importat avea loc în contextul unui şir evenimenţial coerent, logic şi poziţiona respectiva societate pe o treaptă evolutivă firească; România încerca să se înscrie prosteşte într-un maraton al adulţilor cu micuţii de la grădiniţă... şi asta face şi acum).
Azi. 28 noiembrie 2012. Români fericiţi? Cu siguranţă că există, problema este că nu trăiesc în ţara lor.
Mulţumim conducătorilor iubiţi care au avut grijă ca ultimii 23 de ani să treacă de parcă nici nu au existat în conştiinţa noastră naţională... Naţională? Deja sună arhaic termenul...
În seria idioţeniilor legiferate de politruci postrevoluţionari punctez dureros "legea mitei electorale" (http://www.alegeri-romania.ro/pagina/31/legislatie.html). Cu o pensie de 300 de lei, o întreţinere de minimum 180 de lei (la 2 camere), împovărat de boli şi nevoit să mai mănânce... din când în când, pentru pensionarul de care statul român nu mai are grijă mita electorală din decembrie însemna mâncare de sărbători! În loc să emitem cadre legislative restrictive pe acest segment, propun, dragă clasă politică inutilă, ridicarea nivelului de trai, măsuri coerente menite să amelioreze subzistenţa (sic!) şi eventual să o direcţioneze către... ceva (viitor, evetual?). Legea mitei electorale ar deveni inutilă dacă individul ar avea demnitate, dacă ar putea gândi independent, dacă nu ar mai fi victimă...
Ah, dar dacă ar fi aşa... cu siguranţă nu v-ar mai vota... Cu siguranţă ar cere ca drepturile să îi fie respectate, cu siguranţă statul ar fi nevoit să plătească daune tuturor cetăţenilor care zilnic l-ar chema în instanţă pentru încălcarea drepturilor... Cu siguranţă fiecare viaţă de om ar valora ceva mai mult decât... 300 de lei pe lună sau 12.000 de lei pe an.
E mai bine aşa...
Uf!
O seară magică!
Scopul era unul simplu şi clar: întreaga istorie naţională s-a încununat şi s-a sublimat de-a lungul a peste 2.000 de ani cu apariţia mesianică, providenţială şi universală a lui, a Conducătorului iubit. Chintesenţa patriotismului, reductio in nucae a oricărei trăsături identitare naţionale.
E fascinantă istoria în manualele antedecembriste! Ce a urmat? Nimic. 23 de ani au trecut de pomană. Interese meschine, dezinteres total în probleme naţionale, goana după căpătuială şi cosmopolitismul (n.a. văzut doar ca mimetism cultural-comportamental faţă de un fenomen produs într-o zonă văzută ca exotică, occidentală, superioară, evoluată etc; problema fundamentală a fost tocmai aceea că evenimentul cultural importat avea loc în contextul unui şir evenimenţial coerent, logic şi poziţiona respectiva societate pe o treaptă evolutivă firească; România încerca să se înscrie prosteşte într-un maraton al adulţilor cu micuţii de la grădiniţă... şi asta face şi acum).
Azi. 28 noiembrie 2012. Români fericiţi? Cu siguranţă că există, problema este că nu trăiesc în ţara lor.
Mulţumim conducătorilor iubiţi care au avut grijă ca ultimii 23 de ani să treacă de parcă nici nu au existat în conştiinţa noastră naţională... Naţională? Deja sună arhaic termenul...
În seria idioţeniilor legiferate de politruci postrevoluţionari punctez dureros "legea mitei electorale" (http://www.alegeri-romania.ro/pagina/31/legislatie.html). Cu o pensie de 300 de lei, o întreţinere de minimum 180 de lei (la 2 camere), împovărat de boli şi nevoit să mai mănânce... din când în când, pentru pensionarul de care statul român nu mai are grijă mita electorală din decembrie însemna mâncare de sărbători! În loc să emitem cadre legislative restrictive pe acest segment, propun, dragă clasă politică inutilă, ridicarea nivelului de trai, măsuri coerente menite să amelioreze subzistenţa (sic!) şi eventual să o direcţioneze către... ceva (viitor, evetual?). Legea mitei electorale ar deveni inutilă dacă individul ar avea demnitate, dacă ar putea gândi independent, dacă nu ar mai fi victimă...
Ah, dar dacă ar fi aşa... cu siguranţă nu v-ar mai vota... Cu siguranţă ar cere ca drepturile să îi fie respectate, cu siguranţă statul ar fi nevoit să plătească daune tuturor cetăţenilor care zilnic l-ar chema în instanţă pentru încălcarea drepturilor... Cu siguranţă fiecare viaţă de om ar valora ceva mai mult decât... 300 de lei pe lună sau 12.000 de lei pe an.
E mai bine aşa...
Uf!
O seară magică!
Un comentariu:
La ultima discutie, nu acesta ti-a fost argumentul suprem (vizavi de legea mitei electorale). Ma bucur ca ai pus problema asa, ca eram pe punctul de a te acuza (a cata oara!) ca nu asculti nimic din ce spun.Daca asta ai gandit si atunci, atunci sunt de acord cu tine.
Trimiteți un comentariu