Nu mă mai satur de spectaculoasa şi uimitoarea mea ţărişoară.
Când Vladimir Tismăneanu (din diaspora) şi respectiv Lucian Boia (de pe plan autohton) vorbeau de disoluţia naţionalismului în detrimentul individualităţii democratic-identitare (acum 10-14 ani, când îi citeam) eram profund revoltat. De ce? Foarte simplu. În minte îmi răsuna Imnul Eroilor "presăraţi pe-alor morminte/Ale laurilor foi/ Spre a fi mai dulce somnul, fericiţilor eroi" şi inima îmi bătea pe ritmurile în care "treceau batalioanele Carpaţii". Eram un tânăr student care visa că "patria îl va chema să o apere" şi care simţea că "viitorul e o datorie grea lăsată încă din străbuni".
Azi am trecut prin faţa Palatului Cotroceni şi am citit literele negre scrise pe monumentul din faţă. Eroii neamului ne adresau de dincolo de moarte, cu litere de sânge rugămintea să nu îi uităm, pentru că "au dat suprema jertfă în războiul pentru întregirea neamului". Am citit şi am înghiţit în sec. Sătui de atâtea reclame, logo-uri, bannere, flyere publicitare cu fel de fel de mesaje isteţe, românii au uitat să mai citească literele scrijelite pe monumente. Aşa au fost uitaţi eroii... Sunt nume de străzi despre care copiii noştri nu vor mai şti nimic.
Român astăzi înseamnă minoritate în Anglia, Spania sau Italia. Înseamnă victima politicienilor, înseamnă o mână de oameni în teatrele de operaţiuni din lumea arabă, înseamnă lotul olimpic, o echipă de rugby, câţiva curajoşi care fie au ajuns pe Everest, fie au rupt gura târgului occidental prin fapte extraordinare, fie... neamul lui Dracula.
Azi ni se întâmplă nouă ca naţie o sumedenie de ciudăţenii. Excelăm în calităţi individuale dar nu ne apreciază nimeni. De ce oare?
Oare pentru că:
- atunci când ai nevoie de un mecanic să îţi repare maşina, omul îţi spune că e obosit, că lucrează de dimineaţă, că ai o defecţiune extrem de dificilă şi că el nu prea are chef să-ţi rezolve problema... Evident, vorbele astea sunt pe banii tăi
- cei care ar trebui să fie garanţii supremi ai transportului de valori şi bani între bănci, fac grevă şi anunţă la televizor că "vor mai mulţi bani la salariu, ca să nu fie ispitiţi să-i fure pe cei pe care îi transportă". Oare ce bancă pe lumea asta va mai lucra cu ei?
- cel căruia îi întinzi banii să îţi dea un produs refuză să te servească pentru că vorbeşte la telefon
- omul pe care îl ajuţi să nu crape din cauza caniculei, încearcă să te facă la buzunare că... "gura lui nu bea şi ea ceva?"
- nu distingem valoarea de non-valoare şi minciuna de adevăr.
- ne plac utopiile (d-aia jucăm la loto) şi ne îmbătăm zilnic cu gândul că altul va face un miracol şi nouă ne va fi bine.
Singuri nu putem să ne ajutăm. Suntem campioni în victimizare şi laureaţi supremi în găsirea ţapilor ispăşitori. Nu realizăm că avem ţara pe care o merităm. Dacă am realiza-o, cu siguranţă am schimba ceva să îi dăm o altă faţă.
O seară magică!
PS: Există multă viaţă dincolo de politică...
Când Vladimir Tismăneanu (din diaspora) şi respectiv Lucian Boia (de pe plan autohton) vorbeau de disoluţia naţionalismului în detrimentul individualităţii democratic-identitare (acum 10-14 ani, când îi citeam) eram profund revoltat. De ce? Foarte simplu. În minte îmi răsuna Imnul Eroilor "presăraţi pe-alor morminte/Ale laurilor foi/ Spre a fi mai dulce somnul, fericiţilor eroi" şi inima îmi bătea pe ritmurile în care "treceau batalioanele Carpaţii". Eram un tânăr student care visa că "patria îl va chema să o apere" şi care simţea că "viitorul e o datorie grea lăsată încă din străbuni".
Azi am trecut prin faţa Palatului Cotroceni şi am citit literele negre scrise pe monumentul din faţă. Eroii neamului ne adresau de dincolo de moarte, cu litere de sânge rugămintea să nu îi uităm, pentru că "au dat suprema jertfă în războiul pentru întregirea neamului". Am citit şi am înghiţit în sec. Sătui de atâtea reclame, logo-uri, bannere, flyere publicitare cu fel de fel de mesaje isteţe, românii au uitat să mai citească literele scrijelite pe monumente. Aşa au fost uitaţi eroii... Sunt nume de străzi despre care copiii noştri nu vor mai şti nimic.
Român astăzi înseamnă minoritate în Anglia, Spania sau Italia. Înseamnă victima politicienilor, înseamnă o mână de oameni în teatrele de operaţiuni din lumea arabă, înseamnă lotul olimpic, o echipă de rugby, câţiva curajoşi care fie au ajuns pe Everest, fie au rupt gura târgului occidental prin fapte extraordinare, fie... neamul lui Dracula.
Azi ni se întâmplă nouă ca naţie o sumedenie de ciudăţenii. Excelăm în calităţi individuale dar nu ne apreciază nimeni. De ce oare?
Oare pentru că:
- atunci când ai nevoie de un mecanic să îţi repare maşina, omul îţi spune că e obosit, că lucrează de dimineaţă, că ai o defecţiune extrem de dificilă şi că el nu prea are chef să-ţi rezolve problema... Evident, vorbele astea sunt pe banii tăi
- cei care ar trebui să fie garanţii supremi ai transportului de valori şi bani între bănci, fac grevă şi anunţă la televizor că "vor mai mulţi bani la salariu, ca să nu fie ispitiţi să-i fure pe cei pe care îi transportă". Oare ce bancă pe lumea asta va mai lucra cu ei?
- cel căruia îi întinzi banii să îţi dea un produs refuză să te servească pentru că vorbeşte la telefon
- omul pe care îl ajuţi să nu crape din cauza caniculei, încearcă să te facă la buzunare că... "gura lui nu bea şi ea ceva?"
- nu distingem valoarea de non-valoare şi minciuna de adevăr.
- ne plac utopiile (d-aia jucăm la loto) şi ne îmbătăm zilnic cu gândul că altul va face un miracol şi nouă ne va fi bine.
Singuri nu putem să ne ajutăm. Suntem campioni în victimizare şi laureaţi supremi în găsirea ţapilor ispăşitori. Nu realizăm că avem ţara pe care o merităm. Dacă am realiza-o, cu siguranţă am schimba ceva să îi dăm o altă faţă.
O seară magică!
PS: Există multă viaţă dincolo de politică...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu