Romanul GaşcA: Găsirea vinovaţilor nu rezolvă probleme

marți, 14 februarie 2012

Găsirea vinovaţilor nu rezolvă probleme

E fascinant discursul problematizant-analitic al personalităţilor de vază ale intelighenţiei româneşti. Mă uit amuzat cum orice demers jurnalistic se pierde şi se diluează orb într-o eternă căutare de vinovaţi în speranţa rezolvării problemelor.
E zăpadă pe străzi? Nu-i de vină mama natură, ci plugul că nu a intrat pe stradă. (n.a. Mama Natură nu poate fi obligată să îşi dea demisia pentru că oricum nu e din nici un partid şi nici nu participă în campania electorală de la sfârşitul anului). O să fie inundaţii? Iar trebuie găsiţi vinovaţi, că... doar din cauza lor se întâmplă totul. Orice nenorocire are o culoare politică, abscons-conspiraţionistă etc.
Mai e nevoie de ceva vreme până când mentaliatea noastră naţională se va fi maturizat suficient de tare încât să gândească în găsirea soluţiilor la probleme, iar căutarea vinovaţilor să nu fie decât un gest reflex al unui demers de soluţionare, consolidare şi reparare a unei realităţi care scârţâie...

O seară magică!

Un comentariu:

Anton Nicolae spunea...: Să știi, amice, că la Brașov a nins (horribile dictu) ca-n basme! A-nceput azi noapte și s-a oprit pe la 10 - 11. Mi-nu-nat. Când să plec spre cele școli înalte (6,30 - serviciu pe...), am constatat absența mijloacelor și n-am înjurat pe nimeni,n-am văzut conspiraționismul, deși mă dau în vânt după el... Și-ntr-un târziu, aridicând de jos a mea privire, am băgat se seamă că 52... încă vine! ma-m aburcat, colac peste, am mai dat și peste Nicu directoru' care, galant, mi-a oferit un loc alături... Și gata conspirația! S-auzim de bine!; 14 februarie 2012 la 23:26

Trimiteți un comentariu

Eu sunt Ursan. Şi asta este lumea mea.

Mi-a fost foarte greu să spun primul cuvânt. Eram rârâit. De aceea prima dată am spus "Mama". Şi pentru că în "Tata" erau câteodată stoluri întregi de r-uri, mi-am învăţat cuvintele să zboare pe avioane de hârtie colorată. Din clipa aia nu m-am mai dat jos din cer. Am făcut ochi pe lumea asta pe o vreme geroasă, în dimineaţa zilei de 4 decembrie 1979, în oraşul Ploieşti. Din cauza rafinăriilor, pielea mea mirosea a ţiţei. Săgetător. Cea mai bună zodie disponibilă, pentru că în anul respectiv, statul comunist făcea economie la horoscop şi vindea pe sub mână zodiile bune la progeniturile înalţilor demnitari. Aşa că m-am mulţumit cu Săgetătorul. Apoi a urmat grădiniţa, unde Tovarăşa Elena Ceaşescu avea să mă pupe pe obrăjorii palizi şi să-mi zică în dulcele stil clasic al colectivizării "Mânca-i-ar mama de copii!". Asta se întâmpla în timpul unei vizite de lucru la fabrica de textile Carpatex din Braşov. Ţin minte că atunci am fost chiar deranjat de gestul conducătoarei ţării, pentru că mă deranjase din vizionarea chiloţilor tetra ai elevelor mamei de la liceul MIU, din acelaşi superb oraş de sub Tâmpa. Încă de atunci îmi plăceau femeile. N-aveam încă cinci ani bătuţi pe muchie că mă şi vedeam în chiloţii duduilor. Dup-aceea a venit şcoala unde i-am cunoscut pe Babu, Miţă, Pictoraşul, Colonelul şi Ţache. Împreună cu ei am trăit revoluţia, am urmărit apoi ştirile de teamă să nu mai pierdem vreun film la fel de tare ca ăla din 21-22 Decembrie. N-a mai urmaz nici un film. Alb-negrul din televizoarele de atunci se mutase însă pe străzi devenind faţa ambiguă a unei realităţi murdare. Istoria intrase în carantină. Urmau secolele de tranziţie care uită să mai întrebe copii dacă vor jucării. Noi, Gaşca strânsă în jurul trupei HiQ am reuşit să ne dezbrăcăm de griul românesc atât de pitoresc pe străzi şi să ne construim propia Românie. Fără oameni politici, fără Revoluţii portocalii, alb-albastre, roşii sau violet. Am cucerit întâi marea şi apoi sufletele celor din jur...