Dacă am fi trăit în epoca romantică a cronicarilor am fi fost poate pătrunşi de un un fior extatic: istoria. În zilele indolenţei şi ale insensibilităţii, nu a fost decât un soi de săptămână proletară petrecută vajnic în câmpul muncii (ha! spre satisfacţia mentalităţii neocomuniste actuale).
În doar o săptămână am asistat la o nuntă Regală, o beatificare a unui Papă şi la (ha!) constructul de PR al unei execuţii: cea a lui bin Laden. Dacă primele două se înscriu în seria fenomenologică demnă de a fi consemnată în analele istoriei, cea de a doua nu poate. Istoria nu se scrie cu bâlbe şi redundanţe, cu negări ale afirmaţiilor ci cu fapte (sic! poveşti, naraţiuni). Misterul nu a făcut (n.r. istoria ne-o confirmă) decât să nască mituri şi legende. Nu a scris istoria logică, evolutivă a unei civilizaţii, fie ea şi tranzitorie precum a noastră. A alimentat ficţiuni romaneşti şi teorii ale conspiraţiei (vezi controversele legate de moartea lui bin Laden). Atât. O istorie alternativă smulsă parcă din "Codul lui da Vinci" sau din romanele cu James Bond.
Pentru omul de rând e imposibil să trăieşti într-o astfel de "realitate" (n.r. spun realitate pentru că este radiografiată şi lansată ca informaţie reală prin mass media). Şi imposibilitatea vine din legitimitatea faptului că realitatea aşa cum ne-o traducem fiecare este logică şi coerentă. Mâine este continuarea unui azi pe care l-am simţit pe propria piele; mâine devine o noţiune ipotetică dacă azi este o poveste despre noi auzită de la alţii. Cam aşa se traduce istoria scrisă în ultima săptămână.
Nunta Regală a Prinţului William cu frumoasa Kate Middleton a fost povestea cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene de care avea nevoie imaginarul colectiv. Beatificarea a fost infuzia de spiritualitate venită într-un deşert profan, în care păcatul a devenit un fapt de viaţă (n.r. a qui-ul comunitar sau acceptarea celuilalt în optică democratică). Execuţia (n.r. ipotetică) a teroristului numărul 1 (n.r. la aproape 10 ani de la tragedia îngrozitoare de la World Trade Center) a fost nevoia de circ sângeros specifică omului de secol XII- XIV (n.r. Johan Huizinga - "Amurgul Evului Mediu") de a-şi sadisface plăcerile vindicative, care îi dau senzaţia de supremaţie naţională într-o existenţă individuală alterată grav de banalitate şi sentimentul loisirist al subzistenţei.
Am asistat cu toţii la scrierea istoriei şi puţini dintre noi au simţit mândria prezenţei Regelui Mihai de România la nunta Regală. Jalnic! Pe vremuri, omul de rând avea respect faţă de Biserică (se definea prin ea) şi faţă de unşii lui Dumnezeu: adică regii. Azi, grija zilei de mâine, guvernarea Boc, ura şi nemulţumirea naţională au ucis plăcerea de a trăi povestea spusă parcă de vocea din copilărie a bunicilor care s-au ridicat la cer. Nunta regală... Şi a venit multă lume la nunta lor, de peste mări şi ţări. Şi a ţinut petrecerea trei zile şi trei nopţi şi o mai ţine şi în zilele noastre dacă nu s-o fi terminat. Şi au avut copii mulţi şi frumoşi... Ş-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. ş-am încălicat pe-o şa şi v-am spus povestea-şa.
O noapte magică!
P.S. Cred că am fost printre puţinii care au fost mândri în patriotismul lor că un Rege de România a fost la Curtea Regilor.
Nu uitaţi să fiţi copii. O viaţă întreagă veţi fi oameni maturi şi trişti...
În doar o săptămână am asistat la o nuntă Regală, o beatificare a unui Papă şi la (ha!) constructul de PR al unei execuţii: cea a lui bin Laden. Dacă primele două se înscriu în seria fenomenologică demnă de a fi consemnată în analele istoriei, cea de a doua nu poate. Istoria nu se scrie cu bâlbe şi redundanţe, cu negări ale afirmaţiilor ci cu fapte (sic! poveşti, naraţiuni). Misterul nu a făcut (n.r. istoria ne-o confirmă) decât să nască mituri şi legende. Nu a scris istoria logică, evolutivă a unei civilizaţii, fie ea şi tranzitorie precum a noastră. A alimentat ficţiuni romaneşti şi teorii ale conspiraţiei (vezi controversele legate de moartea lui bin Laden). Atât. O istorie alternativă smulsă parcă din "Codul lui da Vinci" sau din romanele cu James Bond.
Pentru omul de rând e imposibil să trăieşti într-o astfel de "realitate" (n.r. spun realitate pentru că este radiografiată şi lansată ca informaţie reală prin mass media). Şi imposibilitatea vine din legitimitatea faptului că realitatea aşa cum ne-o traducem fiecare este logică şi coerentă. Mâine este continuarea unui azi pe care l-am simţit pe propria piele; mâine devine o noţiune ipotetică dacă azi este o poveste despre noi auzită de la alţii. Cam aşa se traduce istoria scrisă în ultima săptămână.
Nunta Regală a Prinţului William cu frumoasa Kate Middleton a fost povestea cu Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene de care avea nevoie imaginarul colectiv. Beatificarea a fost infuzia de spiritualitate venită într-un deşert profan, în care păcatul a devenit un fapt de viaţă (n.r. a qui-ul comunitar sau acceptarea celuilalt în optică democratică). Execuţia (n.r. ipotetică) a teroristului numărul 1 (n.r. la aproape 10 ani de la tragedia îngrozitoare de la World Trade Center) a fost nevoia de circ sângeros specifică omului de secol XII- XIV (n.r. Johan Huizinga - "Amurgul Evului Mediu") de a-şi sadisface plăcerile vindicative, care îi dau senzaţia de supremaţie naţională într-o existenţă individuală alterată grav de banalitate şi sentimentul loisirist al subzistenţei.
Am asistat cu toţii la scrierea istoriei şi puţini dintre noi au simţit mândria prezenţei Regelui Mihai de România la nunta Regală. Jalnic! Pe vremuri, omul de rând avea respect faţă de Biserică (se definea prin ea) şi faţă de unşii lui Dumnezeu: adică regii. Azi, grija zilei de mâine, guvernarea Boc, ura şi nemulţumirea naţională au ucis plăcerea de a trăi povestea spusă parcă de vocea din copilărie a bunicilor care s-au ridicat la cer. Nunta regală... Şi a venit multă lume la nunta lor, de peste mări şi ţări. Şi a ţinut petrecerea trei zile şi trei nopţi şi o mai ţine şi în zilele noastre dacă nu s-o fi terminat. Şi au avut copii mulţi şi frumoşi... Ş-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. ş-am încălicat pe-o şa şi v-am spus povestea-şa.
O noapte magică!
P.S. Cred că am fost printre puţinii care au fost mândri în patriotismul lor că un Rege de România a fost la Curtea Regilor.
Nu uitaţi să fiţi copii. O viaţă întreagă veţi fi oameni maturi şi trişti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu