Life Management

Sună pompos şi aduce un pic cu limbajul managerezo-emfatic specific cafenelelor din bănci. În esenţă este foarte simplu. E o reţetă existenţială universal valabilă.
Se ia secunda aşa cum este ea şi se trăieşte independent de secunda altora şi de contextul ei istoric. Se acceptă emoţia şi eventual se savurează îndelung, în toată splendoarea şi unicitatea ei. Oamenii sunt percepuţi ca invitaţi simpatici la petrecerea numită ştrengar în engleză "my life". Ei sunt generatori de amintiri, de întâmplări, de reacţii chimice, organice-viscerale pentru observatorul care rămâne întotdeauna unic. E un spectacol în care nu trebuie să uităm niciodată că locul nostru este fotoliul de regizor.
Niciodată nu suntem invitaţi să participăm la următoarea secundă din viaţă. Noi suntem gâtul sugrumat de clepsidră care o decantează şi o sedimentează simpatic la modul trecut. Orice poticnire, piedică sau deznădejde devine o fabulă simpatică odată ce trece în partea inferioară a clepsidrei. Putem trece mai uşor peste probleme dacă le savurăm efemeritatea.
La jumătatea vieţii suntem zei (Dante). Vedem de sus universul şi îl putem modela după chipul şi asemănarea noastră. Avem suficientă experienţă să reconfigurăm lumea şi destulă nebunie pentru a ne asuma excentricităţile noului design. Avem viziunea de ansamblu asupra amintirilor şi înţelepciunea de a extrage pilde din orice.
Însă emoţia produsă de amintiri nu se poate compara cu nimic. Este suficient ca povestea demult aşezată în templul sufletului să articuleze un nou semn pentru ca totul să redevină prezent şi să ne reinventăm precum pasărea Phoenix.
PS: Vă mulţumesc din suflet pentru comentariile de la ultima postare... Am redevenit copil...
O seară magică!