Atunci când nu aud ce mi se spune reacţionez spunând DE CE. Asta pentru că nu prea contează decât prea puţin, înspre deloc, modul de expunere, vorbele în sine. Cauza, resorturile care au produs cuvintele sunt mult mai importante decât te rog frumos, poţi să... şi aşa mai departe. Omul se exhibă pe sine în diferite moduri: frustrări, lait motive, mimetisme, lozincardisme, ipocrizii, sincope, bâlbe sau pur şi simplu făţărnicii şi linguşeli. Registrul este relativ redus şi include şi alternanţe de genul orgolii, grobianisme, atacuri personale, demoliţionisme inutile sau inutilităţi.
Nu este important CE se spune, ci de ce. Omul din spatele vorbelor este cauza tuturor lucrurilor. El emite stimuli la care lumea reacţionează sau nu. Valoarea vorbelor sale nu o dă niciodată tonul ridicat, poziţia socială sau axiomele structural-organizatorice, ci DE CE-ul simţit şi redat de emiţător. În momentul în care resorturile care duc la emiterea mesajului sunt suficient de puternice (implicit verosimile) ele produc reacţii miraculoase. Altfel, nu sunt decât cel mult ordine care se evaporă după câteva secunde.
O zi magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu