Tu ce o să faci dacă...? Ce să fac dacă sunt un om terminat şi nimeni nu mă ajută? Nu înţeleg în ce direcţie să merg şi sunt disperat? Sintagme pitoreşti care fac cinste şi definesc cu prisosinţă spaţiul mioritic (nu degeaba filonul identitar-cultural al românilor se coagulează armonios în jurul Mioriţei).
În toată splendoarea stângăciei ei, naţiunea noastră încearcă să intuiască un lucru elementar: secunda imediat următoare dintr-o existenţă haotică (ştiu discursul a sunat paşoptist). Nimeni nu îndrăzneşte să meargă pe un drum dacă este primul om care face acest lucru. Întotdeauna are nevoie de un precedent. De o poveste de bine care să îl convingă şi să îl facă să îşi asume riscul. De aceea pot asemăna România cu o imensă câmpie brăzdată de câteva poteci. De ce? Pentru că există prea puţini DESCHIZĂTORI DE DRUMURI, în schimb o căruţă de oameni care să îi urmeze. Nimeni nu păşeşte pe un teren virgin pentru că: nu i s-a spus, nu s-a gândit, nu i s-a părut OK, nu a mai fost nimeni aici şi asta înseamnă că e rău, nu este voie şi mai ales pentru că nu este bine.
În România se poartă stilul de viaţă tip "uniformă". Este bine ceea ce fac toţi, este demonizabilă excepţia. Ideea care rupe tiparele acum, dar care devine canon peste doi ani şi este implementată structutal în fiinţa fiecărui individ.
Ador să văd în jurul meu oameni care îmi trăiesc viaţa pentru că sunt incapabili să şi-o trăiască pe a lor. Mă amuz pentru că realizez în cinismul meu că sunt incapabili să conştientizeze că au o viaţă... independentă.
O zi magică!
P.S. Şi o viaţă după posibilităţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu