Până şi visele se împart în categorii sociale. Am observat lucrul ăsta discutând cu mai mulţi prieteni. În timp ce unii voiau să vadă răsăritul din Pacific, Mediterană sau Aurora Boreală în toată slendoarea ei, alţii îşi calculau ratele la bănci şi visau un "răsărit" miraculos la loto. Unii îşi realizează visele şi de aceea le visează, alţii le aşază atât de sus încât şansele să ajungă la ele sunt de una la 149.000.000.000. Ambele drumuri sunt teoretic realizabile. Diferenţa o face aportul personal. În cazul şanselor la loto, "eu" nu există. Sau, în varianta optimistă, este înlocuit de "noroc". Şi dacă "eu/noroc" se întâmplă, atunci devine soartă, moiră, destin.
Totul se schimbă fără nici un aport personal. Viaţa e la fel de parazitară în trup ca şi până atunci. Tot alţii vor fi vinovaţi pentru greşeli, tot lumea din jur va fi rea, tot ghinionul va aduce necazuri, tot grijile şi necumpătarea vor trona peste existenţă, tot capra vecinului e mai grasă şi (în consecinţă) ar trebui să moară.
În cazul celor care merg în Pacific, văd răsăritul de la buza Atlanticului sau se scaldă în Oceanul Indian viaţa este altfel. Este un joc simplu în care regulile sunt scrise din mers. Şi sunt scrise cu un singur scop: acela de a câştiga. Viaţa devine o competiţie în care stimulii şi motivaţiile se amestecă armonios într-un carusel destinat medaliaţilor. Pacificul şi Atlanticul sunt provocări imposibile câştigătorului la loto care preferă să meargă tot la Nisipuri sau Mamaia. Însă devin Mecca pentru călătorul care ştie clar bornele pe care trebuie să le urmeze pentru a arbora stindardul victoriei.
Şi atunci... despre ce vorbim?
O seară magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu