Ieşi din casă. Mergi spre muncă. Munceşti. Vii acasă. Te uiţi la televizor sau mergi la un film. Te culci. Somn. Câteva vise ţi se perindă, la normă, evident, prin faţa ochilor. Opt ore de somn, că aşa e scris în contractul cu viaţa... Şi totul o ia de la capăt. Ce viaţă... frumoasă? Nu! Gri, poate.
Eh şi atunci ce faci? Încerci să te schimbi?
Cum? Să faci altceva, poate fi o soluţie, dar îţi este prea lene. Preferi să fii excentric bând o cană în plus de vin. Şi gata. Viaţa însă rămâne la fel de gri. Toate zilele trec şi nu se întâmplă nimic.
Te gândeşti disperat că trebuie să faci ceva. Timpul ţi se pare o mare vâscoasă în care nu mai poţi să înoţi.
La un moment dat ţi se strică ceasul. Nu îţi cumperi altul. Zilele încep să coloreze pentru că nu mai există ore, normă, timp de lucru sau timp de trăit. Totul se colorează în cuvinte pe care le spui, glume la care râzi, oameni pe care îi întâlneşti, prieteni, amintiri, gânduri, idealuri şi întâmplări pe care înveţi să le calculezi în secunde subiective, bătăile inimii tale.
Atunci nu mai eşti un roboţel care ascultă ordinele venite de la computerul central. Atunci începi să vezi curcubeul şi simţi că poţi interveni în cursul firesc al lucrurilor.
Atunci răsare curcubeul.
O zi magică!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu