Eu iubesc realitatea. O savurez cu fiecare clipă şi vânătaie care mi se năzăresc în cale. Ţachito se însoară. Asta e realitatea. O nouă epocă se naşte în Gaşcă. După nunta Colonelului, după nunta fratelui lui, Crilă, după ce Crilă a devenit tată, după ce timpul a făcut din noi, copiii care zburau după himere, adolescenţi dornici să se facă oameni mari, fraţiorul nostru se însoară. Nimic nu se compară cu clipele astea.
Toate vechi şi nouă toate. Sufletele care simt asta sunt noi. Lucrurile sunt vechi de când lumea şi pământul şi totuşi... atât de noi. Şi de autentice.
Două case de piatră, patru inimi bătând în acelaşi ritm. Două vieţi. Două familii. Gaşca se măreşte. Se pregăteşte să predea ştafeta generaţiei mai tinere. O nouă GAŞCĂ. O altă generaţie pentru care trebuie să pregătim din timp o Românie care să nu îi mai chinuiască aşa cum ne-a chinuit pe noi. O Românie fără complexe, care să trăiască în prezent, nu în trecut. O Românie în care fiecare să aibă un cuvânt de spus atunci când alţii (ăia pe care noi toţi i-am votat) decid în numele tuturor.
Hai să facem din ţara asta în derivă o ţară locuibilă. Un loc în care principiile să funcţioneze, iar spoiala să ajungă cel puţin pe planul doi. Nu de alta, dar vine din urmă o generaţie care ne va condamna la un moment dat. Şi momentul ăsta va fi atunci când noi, ăştia care acum nu facem nimic altceva în afară de a înghiţi în sec şi atât, nu vom mai zice nimic. Din cauză că am ajuns şi noi bătrâni, în cuburi de cuc.
O viaţă magică, Ţachito şi Bizu! Casă de piatră!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu