My way

A fost ziua lui Florin, a mea şi mâine va fi ziua tuturor. Viaţa se duce către sfârşitul firesc cu fiecare zi pe care o trăim. Aşa merg lucrurile, iar clepsidra nu va curge niciodată în sus. Aşa că ar fi bine să nu uităm niciodată să zâmbim, să râdem, să fim fericiţi, chiar şi în aparenţă pentru că orice zâmbet poate fi ultimul. Şi niciunul dintre noi nu vrea să moară serios. Ar fi culmea, după ce o viaţă întreagă destinul l-a luat la mişto, ar fi culmea să pună mâinile pe piept cu o grimasă mortuară şi serioasă.

Fiecare secundă e o provocare, un început nesigur şi alienat pentru fiinţa noastră. Orice schimbare înseamnă un sfârşit anticipat şi, implicit, un început care obişnuieşte să ne sperie. De ce? Pentru că e nou, iar ineditul ne sperie la început până de vine rutină...

De aia iubesc momentele în care fac febră şi delitez. De aia iubesc clipele în care cad din picioare şi nu ştiu dacă voi ajunge la destinaţie. D-aia întreaga mea viaţă este un simplu dicton stereotip Trăieşte acum, mâine nu există niciodată. Când mâine va fi acum nu uita să zbori pentru că drumul tău merge în sus. Orice aterizare înseamnă o resemnare între ieri şi mâine, resemnare în care ACUM nu mai înseamnă NIMIC.

De aceea unii oameni continuă să zboare şi să îşi construiască aripile în timp ce plutesc, iar alţii se chinuiesc disperaţi să lege mâinele de ieri, fără succes. Noi suntem Gaşca şi drumul nostru e scris pe nori...

O zi magică!