Orice angajat într-un sistem managerial este o simplă rotiţă. Îmi spunea Mihăiţă, la o bere, în Bucureşti, în primele zile ale mele petrecute în metropola numită generic Capitala României. Eh, dar atunci când rotiţa intră în sistem, pune osul la treabă, îşi depăşeşte atribuţiile devenind, implicit, o piesă sine qua non în blocul motor în care îşi desfăşoară activitatea, vorbim de o scurtcircuitare a sistemului. De ce? Pentru că infuzia de know how, viziunea de care dispune rotiţa şi tot ce înseamnă plus valoric constând îndeosebi în plusuri intelectuale, o transformă într-o rotiţă dezvoltată. Automat ea nu se mai potriveşte în sistem pentru că e prea mare pentru locşorul în care a fost postată. Şi... sare. Iese din angrenaj.
Automat mecanicul, care este managerul, trebuie să ia o decizie. Rotiţa poate fi înlocuită cu alta nouă, la fel de mică, dar cu dinţii noi şi nerodaţi în motorul deja lucrat la capacitate maximă sau trebuie promovată pe un nivel mai înalt, potrivit dimensiunilor ei actuale? E o decizie simplă şi stă la baza unei economii de piaţă consistente şi armonioase în vertijul ei ameţitor de rapid.
Problema e că rotiţa care a crescut se poate potrivi de minune într-un alt bloc motor, de la o altă întreprindere, unde mecanicii au înţeles că piesele dezvoltate în alte sisteme sunt mai bune decât cele noi, care pot fi contrafăcute, importate din ţări unde mâna de lucru e foarte ieftină sau pur şi simplu ambalate atractiv dar cu o calitate îndoielnică.
Nu am înţeles mare lucru din parabola spusă de Mihăiţă, dar încă meditez la povestea asta.
O zi magică să vă fie toată viaţa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu