Inca din primele zile ale anului 1990 apåreau pe ecranul alb-negru al televizorului fel de fel de revoltati, de rebeli fara cauza, care, in lipsa unor fapte de vitejie in sangeroasele clipe din 21-24 decembrie 1989, isi descopereau piepturile paroase dezvelind cicatrici desenate cu pixul. Acestia erau vestitorii tranzitiei.
In lipsa participarii directe la scrierea istoriei, eroii de mucava au dat dovada de un extraordinar simt al ”prezentului” si l-au speculat. Aveau configuratia cameleonica a indivizilor care cad tot timpul in picioare, se adapteaza perfect oricarei situatii si spun intotdeauna numai ce vor ceilalti sa auda.
Unii au devenit oameni politici, altii teoreticieni de vaza intr-o societate aflata in deriva. Unii s-au ascuns discret sub caramizi de bani, preferand anonimatul ponderat, unei publicitati devenite desuete. De ce sa iti mai arati pieptul cu cicatrici desenate cand nu mai este cazul? De ce sa revendici niste fapte eroice cand copiii abia daca isi mai amintesc de nebuloasa din decembrie 89? De ce sa invoci patriotismul sau populismul lozincard cind omul de rind nu mai intelege demult nimic din ce se intampla in jurul lui?
Mai bine taci si continui sa te adaptezi unui prezent in care eroii fie au murit, fie continua sa fie prezentati in alb-negru, chiar daca televiziunea s-a colorat intre timp.
Suntem, din pacate, o tara fara eroi. Demitizam fara cea mai mica remuscare si ni se pare firesc sa demolam piedestaluri, pentru ca, deh, e mai bine sa fim toti manjiti cu acelasi rahat. Ne place sa putzim la fel cu totii! Vrem sa moara si capra vecinului! Ii sustinem pe cei mai buni sa ajunga in fata, tragandu-i in jos! Ne place sa dam la gioale! Si motto-ul oricarei interactiuni sociale se centreaza pe ”Si mie ce-mi iese”! Nu ne asumam niciodata vina si ne desolidarizam de prieteni la cea mai mica greutate pe care o intampinam! Afisam un patriotism lozincard, specific secolului XIX atunci cind vine vorba sa ne comparam cu tarile vecine! Am uitat in 89 cuvinte precum ”patrie”, ”stramosi” si ”urmasi”! Suntem egoistii prinsi intr-un carusel nebunesc al capatuielii, al furtisagului si shmecherelii! Avem, dupa cum spunea Cioran, foarte multa apa in singe si suntem neintrecuti in imitarea tarilor civilizate! Suntem un popor disciplinat in rebeliunea sa. O natie extrem de ascultatoare in mimarea rebeliunii docile, stimulate cu abilitate de la nivel inalt.
Inainte de 89 invinovateam pentru docilitatea noastra ancestrala dictatura si regimul de teroare. Dupa 90, tacem neputinciosi si facem greve desuete pentru a dezamorsa o situatie conflictuala slab conturata.
N-am avut un Woodstock, dar am avut Cenaclul Flacara si Golaniada... A inteles cineva ceva din cele doua episoade culturale? Nu.
Privind prezentul ca unica manifestare a fiintei noastre nationale, lipsite de constiinta trecutului si fara viziunea viitorului, ma mir acum... cum a fost posibil un Decembrie 89?
Rebelii au murit in strada pentru un prezent ”de tranzitie” catre un alt prezent. Iar urmasii lor incearca sa mimeze libertatea printr-o rebeliune second hand... Un sentiment frumos copiat dupa simtirea altor popoare mai civilizate, mai occidentale, mai evoluate... mai ”culturalizate”.
Asta imi aminteste de un episod amuzant. China a reconstruit Amsterdamul, Las Vegas-ul, Big Benul londonez, chiar si Parisul in cele mai mici detalii. Chinezii au copiat pina la identitate istoria omenirii mutand-o la ei in tara. Foarte frumos! Dar nu uitati ca istoria Chinei incepe cu 5000 de ani inaintea erei noastre...
China nu ocupa un gol copiind, asa cum facem noi. China isi asuma, ingloband episoade din istoria omenirii, trecutul fascinant al altora...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu