Niciodata cuvintele nu au fost mai lipsite de sens ca in zilele noastre. Ne-am obisnuit sa vedem grimase, gesturi, haine, culori si atitudini in loc sa mai fim atenti la vorbe.
De fiecare data cind discutam cu cineva ochii matura realitatea citind interlocutorul. Mesajele sunt exclusiv vizuale si senzoriale. Auzul abia daca mai traduce lent povestea omului din fata. Mult mai pregnant este mirosul. Fiecare din noi se individualizeaza prin miros, insa cu totii semanam in cuvinte. Aceleasi sunete, inflexiuni, dezacorduri si teatralitate in rostire. Nimeni nu mai e in stare sa ajunga la celalalt prin vorbe.
Ce ar fi de facut?
Vorbele ar trebui sa devina poveste. Povestea sa fie in mod obligatoriu adevarata. Adevarul sa fie intotdeauna personal. Nu prea personal pentru ca nu intereseaza.
”Vorba” intr-o discutie inseamna o stare sadita in celalalt. Ai grija sa alternezi ”vorbele” pentru a-l face pe interlocutor sa reactioneze diferit la intamplarea de a te avea in fata lui. In felul asta nu se va plictisi niciodata. Se va lega de tine cu sfori invizibile si va prelua restul povestii direct din sufletul tau.
Vorbele sunt cel mai bine rostite cu ochii. Nu ai nevoie de prea multe silabe pentru a clipi armonios, cadentand ca fiecare secunda intrarea ta in sufletul celuilalt. Avantajul vorbirii cu ochii este evident: genele actioneaza precum o matura la intrarea si iesirea mesajului, in asa fel incat nu o sa lasi niciodata urme nedorite pe campul de lupta. Odata cenzurate urmele nedorite, poti astepta reactii.
Ele vor fi intotdeauna pozitive. Cerul va fi senin, soarele va lumina si noaptea.
Iar tu nu vei mai fi niciodata singur. Vei zbura peste clabucii spumosi deasupra muntilor, asemeni lui Ursan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu