E atit de simplu sa creezi personaje in realitatea imediata, incat ma mir de ce inca multi oameni spun ca nu s-au regasit sau ca nu-i inteleg pe altii.
De exemplu, Traian Basescu este un construct media senzational de bine conturat in imaginarul tuturor. Nu pentru ca ar fi un manipulator extraordinar si ar reusi sa foloseasca vorbele atit de bine incat sa deschida sufletele si sa intre acolo, ci pentru ca este un diversionist fantastic. Povestit din umbra de un scenarist perspicace, presedintele dezvolta capitole senzationale in istoria mandatului prezidential. Astfel, votul uninominal, atacurile la adresa lui Tariceanu, tensiunile legate de suspendarea din functie, luarile de atitudine in problemele ministeriale si criticile vehemente la adresa raului care este oriunde altundeva decit in propria ograda, fac din presedinte un extraordinar condeier care reuseste sa isi scrie romanul mandatului cu mina altora.
Sarea si piperul sunt date evident de tonul populist constant si teatralitatea cu care fiece moment istoric poate fi nuantat cu o lacrima, un ris ghidus si gutural sau, de ce nu, cu o "pasarica proasta"...
Fiecare din noi are tendinta de a crea personaje in jurul sau. Fiecare dintre noi a spus o poveste despre cineva, textualizandu-l intr-o maniera personala. Odata povestit, omul capata ceva din savoarea personajului. Se imbuneaza, devine mai rau, mai agresiv sau mai ponderat. Devine docil propriilor trasaturi acordate lui de catre un povestitor iscusit. Asa se intampla si in cazul meu.
De aceea prefer ca eu sa fiu cel care spune povestea lui Ursan. In felul asta pot fi sincer cu mine si imi pot configura aura de personaj al celorlalti asa cum vreau eu.
Pina la urma, ce pana mea, Ursan sunt Eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu