Urăsc ipocrizia, îi iert pe cei slabi

Urăsc dualitatea. Vorbele echivoce şi vădit făţarnice. Mă trec acum amintiri din lumea presei. Am asistat de nenumărate ori la secvenţe hilare de genul celor în care principiile solide se duceau pe apa sâmbetei în faţa altui interlocutor, am asistat la autodemolarea personalităţii în faţa şefilor şi făţărnicia conjuncturală. Am văzut cum unii sunt înjuraţi pe la spate şi pupaţi în fund imediat apoi. Am văzut cum funcţia e pentru unii mai presus de familie, de prieteni şi de tot ce-i mai sfânt pe lume. Am văzut cum banii cumpără sentimente şi loialitate pe viaţă. Am văzut cum trupul e ultima monedă de schimb în cucerirea unui loc pe scena mare a vieţii. Am văzut cum poţi juca pe două planuri mimând loialitatea absolută în ambele direcţii. Am văzut cum oamenii se vând pentru câţiva gologani doar pentru a trăi secunda egoistă de zei absoluţi. Am văzut cum funcţiile se distribuie pe criterii subiective, non-valorice.

Am văzut cum poţi vinde prieteni cu o simplă clipire de ochi. Am văzut că nu există Dumnezeu în lupta pentru funcţii şi carieră. Am văzut cum oamenii se schimbă atunci când intră în hora zeilor. Şi am urât toate acestea. Poţi fi Om şi atunci când conduci Lumea, mi-am zis.

Am văzut cum Eul devine "cum zici Tu" şi pupincurisme lansate gratuit, în speranţa că mâine soarele nemeritat va răsări şi pe strada potrivită. Am văzut cum visele devin minciuni şi speranţele un joc cinic de parvenire în carieră. Am văzut emfaza absurdă în forma ei pură, lozincardisme anacolute vândute ca marfă autentică. Şi cei care le vindeau câştigau. Vindeau ambalajul şi buchetul îl ţineau sub tarabă sau, uneori, nici nu aveau ceva de vândut. Şi totuşi se vindeau. Am văzut spoiala etalată cu titlu de valoare incontestabilă. Şi a fost cumpărată.

Aşa se întâmplă. Aşa stau lucrurile în România şi nu înţeleg de ce mă mir. Eu însumi am creat personaje care să vândă iluzii, spoială, emfază, adevăruri absolute, minciuni gratuite, reţete rapide de ascensiune politică şi aşa mai departe, atunci când eram şef de imagine în politichie.

Îi înţeleg pe cei slabi. Ei nu ai principii. Ei îşi formează principii şi încearcă să urce armonios pe drumul sinuos al unei cariere.

De toate astea am fugit. Aşa am ajuns în acest Paradis al prieteniei şi colegialităţii necondiţionate, AdevarulHolding. Alături de o gaşcă de cavaleri frumoşi, prietenoşi şi principiali ca prietenii mei de la Click! O familie în care ambiţiile, accesele de personalitate şi crizele de afirmare sunt anulate indisolubil de un singur ţel: acela de a fi cei mai buni!

Îi înţeleg pe cei mai slabi. Ştiu că eu, unul am păşit înainte, am ţinut cont de principiile mele şi nu m-am lăsat abătut. Poate se vor pierde pe drum, pentru că sunt multe piedici, dar poate că vor reuşi. Chiar dacă doar unul singur va răzbi, o generaţie e salvată. Sper într-un viitor al tinerilor ambiţioşi şi într-o victorie a principiilor. Sper ca şi ei să găsească în presă oaza lor de fericire.

Nu au voie să se lase aătuţi de la drumul lor. Chiar dacă vor fi încercaţi, testaţi, analizaţi şi folosiţi de ipocriţi. E un drum greu, dar frumos. Un maraton pe care nu-l încheie decât campionii.

De aceea urăsc ipocrizia pervertiţilor şi iubesc inocenţa celor slabi care încearcă să şi-o explice.