In curind la Prima Tv... O poveste incendiara... "17"

Ole!

Cu giga-bucurie in orazon am citit, in cel mai tare tabloid din Romania, vestea ca Serialul 17, o poveste cu si despre liceeni se va lansa la apa din Martie. Bestial, frate, si-a zis Ursanu cind a vazut http://www.click.ro/Vedete/scene-de-viol-in-filmul-lui-garcea!

O poveste cu lieeni in zilele noastre? Foarte tare! Magistral!
Cine ar mai fi crezut ca dupa "Liceenii" cu Oana Sarbu si Stefan Banica Jr. in universul scolar se mai pot intampla povesti?
Intr-o Romanie in care copiii sunt mai ancorati in realitatea sociala decit in procesul de invatare, serialul lui Mugur vine sa reaminteasca tuturor de destinele, trecute de ceva vreme in plan secund, ale smecherasilor, fetitelor cu fite si profilor care decoreaza liceul romanesc de azi.
De abia astept sa recuperez intr-o oarecare masura magia anilor de liceu, transpunandu-mi amintirile in povestea de viata a tinerilor din liceul de azi.
Liceeni de azi au incercat cel putin un drog la o petrecere, au cochetat cu zeci de ispite, s-au imbatat ca porcii si au invatat sa copieze folosind internetul. Sunt personaje delicate care, printr-un limbaj colorat specific reusesc sa creeze o lume paralela cu cea a parintilor, cu realitatea de zi cu zi.

Foarte tare!
De abia astept sa ne pierdem cu totul in povestea de pe Prima Tv.
Pun pariu ca imaginatia o sa juiseze cu artificii!

Cenzurati tristetea!

Foarte tare, frate!

Astea ar trebui sa fie primele vorbe de la inceputul fiecarei zile. Eh, odata rostite, parca fiecare dimineata devine mult mai faina. Blocajul in trafic devine amuzant daca descoperi o duduie blonda si zambareatza care lucreaza de zor scarpinandu-se in bornau sau vreun batrinel aplecat crunt peste volan pentru a-i face loc cusmei de neam prost sub capota masinii.

Nu-i bai!

Asta-e cea de a doua vorba, pe care ar trebui sa ti-o zici dupa ce dai nas in nas cu politistul care te prinde in intersectie si te prinde cu ITP-ul expirat, rotile desumflate, masina murdara, talonul acasa si par de caine pe bancheta din spate. Eh si pentru ca nu te poate amenda si pentru mucul care iti atirna din nara stinga, de frig , te lasa sa mergi mai departe. Intri in masina si te pufneste risul cind te vezi. Esti mai penibil ca Benny Hill si mai caterinca decit Becali cind se inflameaza in direct.

O seara magica!

Dupa ce ai dfat turul ce control prin povestile de viata din jurul tau, poti fi sigur ca ti-ai facut o colectie de cinste pentru ziua respectiva. O sa ai ce visa la noapte si poti ride in surdina cind te vei intoarce acasa. Inchei seara cu un tur de canale TV si adormi pe "trim in Romania si asta ne ocupa tot timpul". Adormi cu gindul ca taman chestia asta nu mai aveai nevoie sa o auzi si pui cornul in perna visand la Honolulu.

Asta pentru ca acolo statul a cenzurat tristetea si toti oamenii isi ocupa tot timpul cu fericirea.

Infuzia de amintiri...

Rindurile scrise de Mihaitza pe bloggul lui http://www.mihaisturzu.ro/blog/ m-au facut sa plonjez emotionat in a treia banca, de pe mijloc, din clasa a saptea A. O clasa speciala, cu o diriginta extraordinara. Doamna profesoara de limba romana Sybille Balint.

La prima vedere cea de a treia bancå nu era cu nimic diferita de restul. Chiar daca era intoarsa cu curu-n sus, nu se observa pentru ca... Mihaitza o lacuise atent si parea mai noua decat bancile noi.

Era singura bancå decapotabila in functie de materie. Daca pe una din fete 2Live Crew, Public Enemy, Marky Mark, Vanilla Ice isi dadeau mina cu alde Scorpions, Queen si alte formatii difuzate cu generozitate de MTv-ul vremii, intr-un grafitti scrijelit cu carioca si chiar pinza de traforaj, pe cealalta fata trona ordinea si disciplina.

Atit eu cit si Mitza stiam ca dupa ora de romana, trebuia sa rasucim banca pentru venea doamna Goia, directoarea adjuncta si profa de chimie. Si cum grafitti dauneaza grav reactiilor chimice si inhiba amestecul baza plus acid, ne vedeam nevoiti sa rasucim fata bancii. Fiind chiar in centrul de greutate al clasei, nu puteam scapa de ochiul ager si degetele vopsite intotdeauna cu oja rosie care ni se infingeau in urechi ale profei.

La istorie, cu doamna Feier, nu era nici o problema. Ne accepta asa cum eram. Aproape ca niciodata nu s-a plimbat prin clasa. La biologie, lucrurile erau mai complicate pentru ca Pacuci, proful nostru avea niste chei zburatoare care nu stii cind te plezneau peste tzeasta shi iti aminteau instantaneu ce faceau flagelatele cu flagelul lor nabadaios.

Evident, avandu-l pe Sebanu in spatele nostru, eram oarecum feriti de orice mustrari prea veninoase, Pictorasul incasindu-le din plin la toate materiile, fara exceptie. Tache statea teoretic pe rindul de la perete sau... in functie de cum misunau prin banci dragele noastre Anuscoasa, Ionela, Andreea sau Ana Maria Mihai,... in spatele lor.

Cind dadeam lucrari, io si Mitza eram nishte fericiti. Il aveam in fata noastra pe Chiributa, acest Cerber cat Casa Poporului de mare, care ne tinea pavaza pentru orice ocheada indiscreta a profilor. In spatele lui Chiri a lui Marinescu, celalalt Andrei, lucrurile erau senzationale. Orice lucrare ”se facea de zece”. Mai putin la Goia... sau la fizica... Astea erau materii sacre, unde cinciul era cea mai muncita nota si broboanele de nadushala cantareau tone. La diriga nu se putea copia niciodata pentru ca... nu era nevoie. Fara sa fi tocit vreunul din noi... stiam intotdeauna sa rezolvam problema. La mate in schimb, ne vedeam nevoiti sa strecuram printre formatiile noastre preferate formule cu Isoscel, cu echilaterale, Thales si alte traznai care nu dadeau bine in estetica bancii, dar scoteau cinciul mai ceva ca manualul...

Eh, si daca tot m-a palit melancolia rau de tot, sa mai prizez un pic din ”Fantana Impotentilor” de la desen... Si sa ma bucur de guma de sters pe care maestrul Bogoiu a infipt-o cu ajutorul tablei, direct in tzeasta profei care saraca nu avea nici o vina... Bine, daca e sa fiu corect avea o vina. Scria Tonita nu Tonitza... Oricum istoria artei poate fi linistita pentru ca avea in clasa a VII A un vajnic protector care au pedepsit-o pe infama dascalita cu proiectile nevinovate de... crengute. Deh, ce sa-i faci, crengile erau la desen material didactic si... la un moment dat prindeau viata...

Nu de alta, dar la noi in clasa niciodata nu a existat natura moarta...

Intotdeauna vom plonja in marea asta care nu se va epuiza niciodata. Ne vom imbata cu eterna infuzie de amintiri din sufletele noastre, ale gastii... Babu, Tache, Mitza, Colonelul, Sebanu, Paunash si acelasi Ursan (care pe vremea aia era ba Yoggy, ba Bog)

Infuzie de speranta

E atit de simplu sa creezi personaje in realitatea imediata, incat ma mir de ce inca multi oameni spun ca nu s-au regasit sau ca nu-i inteleg pe altii.

De exemplu, Traian Basescu este un construct media senzational de bine conturat in imaginarul tuturor. Nu pentru ca ar fi un manipulator extraordinar si ar reusi sa foloseasca vorbele atit de bine incat sa deschida sufletele si sa intre acolo, ci pentru ca este un diversionist fantastic. Povestit din umbra de un scenarist perspicace, presedintele dezvolta capitole senzationale in istoria mandatului prezidential. Astfel, votul uninominal, atacurile la adresa lui Tariceanu, tensiunile legate de suspendarea din functie, luarile de atitudine in problemele ministeriale si criticile vehemente la adresa raului care este oriunde altundeva decit in propria ograda, fac din presedinte un extraordinar condeier care reuseste sa isi scrie romanul mandatului cu mina altora.

Sarea si piperul sunt date evident de tonul populist constant si teatralitatea cu care fiece moment istoric poate fi nuantat cu o lacrima, un ris ghidus si gutural sau, de ce nu, cu o "pasarica proasta"...

Fiecare din noi are tendinta de a crea personaje in jurul sau. Fiecare dintre noi a spus o poveste despre cineva, textualizandu-l intr-o maniera personala. Odata povestit, omul capata ceva din savoarea personajului. Se imbuneaza, devine mai rau, mai agresiv sau mai ponderat. Devine docil propriilor trasaturi acordate lui de catre un povestitor iscusit. Asa se intampla si in cazul meu.

De aceea prefer ca eu sa fiu cel care spune povestea lui Ursan. In felul asta pot fi sincer cu mine si imi pot configura aura de personaj al celorlalti asa cum vreau eu.

Pina la urma, ce pana mea, Ursan sunt Eu...

Brasovul, cel mai frumos oras din lume

Niciodata nu am simtit mai puternic ca acum cordonul asta ombilical, invizibil si totusi atit de dureros care ma trage catre casa. Cred ca daca cineva mi-ar desface venele ar curge rashina shi daca mi-ar destupa craniul ar descoperi nori albastri de miros de brad...

Ursan.

O mica piatra pe aleea de sub Tampa inconjurata de alti bolovani imbracati cu mushchi proaspeti. Babu, Mita, Colonelul, Tazhito, Sebanu, Niggerul, Dom Profesor, Florinauzan. O gasca vesela cu sufletele innadite de aerul albastru fara nori ai Brasovului. Un vis peste imensa poveste care ne desparte de prapastia din care am venit pe lume.

Brasovul m-a invatat ca pe lume exista ingeri. M-a invatat sa ii privesc in ochi shi sa ii iubesc mai mult ca orice. Sa ii caut in stele si sa vorbesc cu lumina venita din inalt. Aerul tare de aici mi-a improspatat sufletul spalindu-l de pacatele strinse prin lume... Si dupa ce l-am spalat in albastrul cald l-am suflat in sufletul ingerului, care l-a inghitit.

Asa m-am cuibarit in zborul unui inger, pasager clandestin peste nori. Si ingerul a suflat din inalt lasind ca din inima sa sa curga o ploaie calda de vara. Picaturile mi-au intrat prin ochi inundindu-mi inima cu o fericire adolescentina.

Visam sa mai zbor macar o data, o secunda lunga cit veshnicia. Sa ma preling apoi pe fulgii albi din aripile ingerului shi sa ma imbib in carnea lui. Sa simta si el cum am devenit o singura fiinta... Sa vada de sus ca Brasovul este cel mai frumos oras de pe Pamint...

Ursan. ”Acesta a fost un moment poetic”.

Atunci cind tii lumea in palme

Ok.

Uneori ne place sa ne luam cu treburi, sa ne umplem timpul in asa fel incat sa ne dam noua insine impresia ca suntem utili. Ca nu pierdem vremea sau ca nu trece timpul pe linga noi fara sa apucam sa facem macar o crestatura pe scurgerea lui sinuoasa.

Eronat.

Ne batem joc de noi insine. Nu traim decit pentru noi si avem atit de putin timp la dispozitie incat ar trebui sa fim mai atenti la detalii.

Cel putin Ursan chiar e atent la detalii.

Hai sa facem o lista cu detaliile care ne fac viata mai frumoasa si care ne asaza, intr-o clipa, intreg universul in palme. De exemplu, atunci cind iubesti totul ti se pare un carusel nebun de secunde interminabile care te fac sa plutesti peste lucruri ca un porumbel beat. Nu intelegi ce se intampla sub tine, in furnicarul de nedescris de pe strazi, dupa cum nu pricepi de ce norii te intreaba de sanatate de fiecare data cind trec pe deasupra ta.

Zbori. Un zbor in doi absolut narcotic. Un zbor care te face sa te simti nemuritor...

Ursan zboara de fiecare data cind are ocazia. Plonjeaza in inimile prietenilor si se imbata acolo de fericire. Ingroapa singuratatea in privirile care ii scrumeaza ocheade in fundul pupilei. Savureaza fiecare bucurie pe care o produce in sufletul celorlalti si invata in felul acesta sa se bucure si el.

Glumesc. Cred ca niciodata nu am fost mai fericit ca acum... Sunt nebun de un sentiment atit de puternic si de gratuit incat las vorbele sa ploua in cascada peste trupurile celorlalti si sa incolteasca in flori de zambete, la coltul buzelor.

Ursan bea multe cafele la fumoar. Cu prietenii lui din redactie. Glumim, uitam de griji si reusim ca atunci cind plonjam in texte sau lovim butonul magic al aparatelor de fotografiat sa concepem lumi magice, nascute din realitatea imediata care sa-i fascineze pe cititori.

Haki, dupa cum ma alinta prietenii mei dragi, e acelasi cu Ursan. Uneori seamana si cu Nicolai, dar numai atunci cind este nebarbierit, cu mutra decorata in forma de shmirghel neprietenos. Nicolai are probleme de personalitate si uneori vrea sa para mai matur, mai rebel, mai ALTFEL, mai special si atunci isi mutileaza aspectul in cele mai inestetice, incoerente si aiurite moduri cu putinta. dar prietenii il salveaza. Il cheama la o cafea si dupa citeva glumite il relanseaza la apa sub forma de HAKI.

Metamorfoza perfecta.

Nici o zi nu seamana cu cealalta atunci cind redescoperi oamenii din jurul tau. Niciodata secundele nu vor semana intre ele, iar rutina va pieri odata cu primul ”Buna dimineatza! Ce frumoasa este viatza” aruncat la primele ore ale zilei. ”O seara magica” pregateste terenul prielnic pentru noi universuri care se vor naste dupa ultima tigara din redactie.

Nici o zi nu seamana cu cealalta. Pentru ca in fiecare clipa in sufletul cuiva apropiat incoltesc flori rare care au nevoie de un singur cuvint pentru a se colora si inflori. Sunt flori nemuritoare. Cresc pe cimpiile din inimile noastre si fascineaza de fiecare data pe oricine are ochi sa priveasca micul curcubeu atirnat shagalnic de balamalele lumii...

Niciodata nu poti fi mai fericit ca atunci cind semeni fericire