Trăim vremuri în care speranţa a devenit cel mai mare duşman al raţiunii. Îţi pierzi luciditatea dacă încerci imaginar să umpli paharul gol, care (sic! el însuşi aşteaptă ploaia, pentru că whisky sau şampanie nu va mai gusta prea curând) s-a obişnuit deja cu aerul care îl umple (sau nu!).
De aceea m-am decis să îmi pun optimismul la conservare. În vremuri în care foarte rar mai zăreşti sclipiri umane în fiinţele care mai ieri îţi formau anturajul şi realizezi că egoismul celorlalţi ţi-a mâncat până şi ultima bucată de altruism (odinioară debordai de aşa ceva), tragi linie. Analizezi. Te localizezi pe hartă şi încerci să previzionezi. Sec: nu există viitor... (1944 - Europa înţelegea prin viitor doar ziua de mâine)
Îţi dai seama că în ţara în care trăieşti "mirosul banilor şi direcţia în care ei curg" devine motto de supravieţuire şi te întrebi... "principii? idealuri?"... Cam la fel se întreba şi luptătorul de gherilă din jungla amazoniană: "principii, idealuri?... rahat! - până una alta glonţul pe ţeavă, duşmanul ucis şi jefuit sunt singurele care mă ţin în viaţă. Mâine am timp să fiu filosof... Azi supravieţuiesc...".
Eh, în vremurile astea dictonul american "voluntarul care face ceva împotriva voinţei sale se cheamă... prost" este singurul care face legătura coerentă cu realitatea. Dacă e să privesc realist la nivel macro evoluţia istorică a planetei, răspunsul clar este că... urmează un război. Însă nu spun decât un pleonasm, pentru că realitatea de zi cu zi, interacţiunea socială banală a devenit deja un război. Nu în sensul capitalist, de bellum infinitus, ci derridean, deconstructivist.
Din fericire suntem prea mici să contăm. Vorba aia, la masa regilor sunt invitaţi doar regii, iar pe câmpul de bătaie doar cavalerii îmbrăcaţi în armuri, tancuri, sateliţi de spionaj, drone, tehnologie etc... Istoria nu îşi doreşte un măcel apocaliptic, ci doar o echilibrare "firească" a populaţiei planetei (peste 7 miliarde de suflete) în sensul reverendului Thomas Malthus, care l-a inspirat inclusiv pe marele nostru Mihai Eminescu. De aceea îşi alege cu atenţie teatrul de război, trimite cavalerii de top, regulile de luptă, premiile şi pedepsele, intriga şi dezbodământul şi, la final... reorganizează harta lumii.
Eh, dar asta nu ne afectează. Repet, suntem prea mici, prea mimetici, prea înapoiaţi şi prea incapabili să fim funcţionali pe piaţa capitalistă, concurenţial creată şi dezvoltată de vizionari. Suntem supuşii perfecţi ai oricărei orânduiri sociale. Nu reacţionaăm, ci ne adaptăm. Asta facem de peste 2112 ani. Doar nu o să ne schimbăm acum de dragul unei crize de personalitate care ne cere să ne definim identitar? Doamne fereşte! În "Desculţ", românul ştia să facă ciorbă din buruieni şi de ce n-ar mai face asta şi acu? Banul? În comunitatea tradiţională nu înseamnă altceva decât: ulei, pâine, votcă, suc, Vegeta, sare, zahăr, drojdie, hârtie igienică şi uneori lactate. Restul există în curte.
Lumea poate trăi şi fără bani. Banii înseamnă lăcomie, putere artificial impusă printr-o ecuaţie arbitrară (influenţată de negocierea individuală) de evaluare a muncii fizice. În momentul în care aparenta iluzie a crizei mondiale se instituie, salvate sunt exact statele care nu au ajuns la diluarea completă a societăţii tradiţionale, fundamentate pe troc.
Revin. În momentul în care o cultură se războieşte cu alta, trebuie să aibă un oponent. Din păcate, noi nu existăm nici în 2012 din punct de vedere cultural-social şi economic, cum nu am existat 2112 de ani. Şi dacă am fi existat şi am fi contat pe harta Europei acum 5000-7000 de ani, nu ne interesează pentru că există nişte "politicieni" (a se citi - conducători de stat, comunitate, trib etc) care nu dau nici doi bani pe descoperiri identitar-naţionale din simplul motiv că "dacii... proto-geţii şi ceilalţi nu aduc bani la buget (a se citi - buzunarul propriu)". Las' că bulgarii sunt pe harta internaţională cu piramidele protoistorice...
Vorbă naţională: "Eh, lasă că mere ş-aşa". (Apropo: în ţara asta până şi Usain Bolt ar fi pus să alerge la maraton, pentru că... merge şi aşa).
Aş propune ca stemă pe steagul naţional salcia. Ne reprezintă până în măduva oaselor. Înainte de '89 ne identificam cu stejarul, istoria, soarta, vântul, blestemele, năpasta (fel de fel de concepte mistic-iluzorii, hipnotic alienante) ne-au schimbat fetişul. Salcia nu speră. Se mulţumeşte cu ce are. Se pleacă după vânt şi cade uşor4 în apă, plânsă şi chiar se ... autoboceşte când se vede sufundată în adâncul tulbure al apelor. Ne prinde bine auto-victimizarea ontologică, de sorginte mioritică. Bizar este că (pe vremuri le predam copiilor acest lucru....) percepţia generalizată privind această baladă cântată magistral, cutremurător de Tudor Gheorghe, este una care induce identificarea cititorului cu... o oaie. Nu este aşa deloc, le spuneam eu copiilor. Moartea venită ca păcat al omului este integrată în circuitul naturii.De ce? Pentru că omul prototipal din spaţiul danubiano-pontic este conştient că face parte dintr-un univers ancestral, integrat perfect în ciclicitatea naturii. Oile nu se ucid între ele, nu se duşmănesc şi cu atât mai mult nu au noţiunea morţii (Sartre) produse de acţiunea unei alte fiinţe. Ciobînaşului îi este foarte greu să îi explice unui animal ce înseamnă "crima", pentru că în natură nu există un astfel de concept. Fiarele ucid oi pentru a le mânca, nu pentru a le lua bunurile, averea etc. Asta e legea firii. Supravieţuirea este scrisă cu litere de sânge în lanţul trofic.
Revin. Românul anului 2012 se identifică la început cu mioara care îl boceşte naiv-şocată pe ciobănaşul care ştie că i se apropie sfârşitul (omul e singura fiinţă conştientă de propria moarte - pentru că a ucis CONŞTIENT-DELIBERAT atât de mult încât îi simte mirosul până şi când are nasul înfundat), iar apoi cu obiectul bocetului. Pentru că aşa e el...
Păcat. Agrarieni prin definiţie, motto-ul nostru funcţional "să moară şi capra vecinului" funcţionează de minune. Vizionarii români se exprimă liber doar în franceză, engleză, germană sau spaniolă. De ce? Pentru că românul nu acceptă ca alt român să fie mai deştept ca el. În schimb când românul vine din străinătate, se schimbă pasenţa... După cum spuneam... suntem prea mici, prea mimetici, prea divizaţi ca să putem da definiţia concretă a cuvântului... patriotism şi chiar coerenţă noţiunii de naţionalism.
O seară... după sufletul fiecăruia!
P.S. Pentru că (imaginar) fiecare o vede de vis (realitatea, însă, şade în ochii celorlalţi şi, evident, a bunului Dumnezeu) vreau să vă dezamăgesc. Nu avem conştiinţa chiar aşa de curată precum credem noi... Gura asta bat-o vina!
De aceea m-am decis să îmi pun optimismul la conservare. În vremuri în care foarte rar mai zăreşti sclipiri umane în fiinţele care mai ieri îţi formau anturajul şi realizezi că egoismul celorlalţi ţi-a mâncat până şi ultima bucată de altruism (odinioară debordai de aşa ceva), tragi linie. Analizezi. Te localizezi pe hartă şi încerci să previzionezi. Sec: nu există viitor... (1944 - Europa înţelegea prin viitor doar ziua de mâine)
Îţi dai seama că în ţara în care trăieşti "mirosul banilor şi direcţia în care ei curg" devine motto de supravieţuire şi te întrebi... "principii? idealuri?"... Cam la fel se întreba şi luptătorul de gherilă din jungla amazoniană: "principii, idealuri?... rahat! - până una alta glonţul pe ţeavă, duşmanul ucis şi jefuit sunt singurele care mă ţin în viaţă. Mâine am timp să fiu filosof... Azi supravieţuiesc...".
Eh, în vremurile astea dictonul american "voluntarul care face ceva împotriva voinţei sale se cheamă... prost" este singurul care face legătura coerentă cu realitatea. Dacă e să privesc realist la nivel macro evoluţia istorică a planetei, răspunsul clar este că... urmează un război. Însă nu spun decât un pleonasm, pentru că realitatea de zi cu zi, interacţiunea socială banală a devenit deja un război. Nu în sensul capitalist, de bellum infinitus, ci derridean, deconstructivist.
Din fericire suntem prea mici să contăm. Vorba aia, la masa regilor sunt invitaţi doar regii, iar pe câmpul de bătaie doar cavalerii îmbrăcaţi în armuri, tancuri, sateliţi de spionaj, drone, tehnologie etc... Istoria nu îşi doreşte un măcel apocaliptic, ci doar o echilibrare "firească" a populaţiei planetei (peste 7 miliarde de suflete) în sensul reverendului Thomas Malthus, care l-a inspirat inclusiv pe marele nostru Mihai Eminescu. De aceea îşi alege cu atenţie teatrul de război, trimite cavalerii de top, regulile de luptă, premiile şi pedepsele, intriga şi dezbodământul şi, la final... reorganizează harta lumii.
Eh, dar asta nu ne afectează. Repet, suntem prea mici, prea mimetici, prea înapoiaţi şi prea incapabili să fim funcţionali pe piaţa capitalistă, concurenţial creată şi dezvoltată de vizionari. Suntem supuşii perfecţi ai oricărei orânduiri sociale. Nu reacţionaăm, ci ne adaptăm. Asta facem de peste 2112 ani. Doar nu o să ne schimbăm acum de dragul unei crize de personalitate care ne cere să ne definim identitar? Doamne fereşte! În "Desculţ", românul ştia să facă ciorbă din buruieni şi de ce n-ar mai face asta şi acu? Banul? În comunitatea tradiţională nu înseamnă altceva decât: ulei, pâine, votcă, suc, Vegeta, sare, zahăr, drojdie, hârtie igienică şi uneori lactate. Restul există în curte.
Lumea poate trăi şi fără bani. Banii înseamnă lăcomie, putere artificial impusă printr-o ecuaţie arbitrară (influenţată de negocierea individuală) de evaluare a muncii fizice. În momentul în care aparenta iluzie a crizei mondiale se instituie, salvate sunt exact statele care nu au ajuns la diluarea completă a societăţii tradiţionale, fundamentate pe troc.
Revin. În momentul în care o cultură se războieşte cu alta, trebuie să aibă un oponent. Din păcate, noi nu existăm nici în 2012 din punct de vedere cultural-social şi economic, cum nu am existat 2112 de ani. Şi dacă am fi existat şi am fi contat pe harta Europei acum 5000-7000 de ani, nu ne interesează pentru că există nişte "politicieni" (a se citi - conducători de stat, comunitate, trib etc) care nu dau nici doi bani pe descoperiri identitar-naţionale din simplul motiv că "dacii... proto-geţii şi ceilalţi nu aduc bani la buget (a se citi - buzunarul propriu)". Las' că bulgarii sunt pe harta internaţională cu piramidele protoistorice...
Vorbă naţională: "Eh, lasă că mere ş-aşa". (Apropo: în ţara asta până şi Usain Bolt ar fi pus să alerge la maraton, pentru că... merge şi aşa).
Aş propune ca stemă pe steagul naţional salcia. Ne reprezintă până în măduva oaselor. Înainte de '89 ne identificam cu stejarul, istoria, soarta, vântul, blestemele, năpasta (fel de fel de concepte mistic-iluzorii, hipnotic alienante) ne-au schimbat fetişul. Salcia nu speră. Se mulţumeşte cu ce are. Se pleacă după vânt şi cade uşor4 în apă, plânsă şi chiar se ... autoboceşte când se vede sufundată în adâncul tulbure al apelor. Ne prinde bine auto-victimizarea ontologică, de sorginte mioritică. Bizar este că (pe vremuri le predam copiilor acest lucru....) percepţia generalizată privind această baladă cântată magistral, cutremurător de Tudor Gheorghe, este una care induce identificarea cititorului cu... o oaie. Nu este aşa deloc, le spuneam eu copiilor. Moartea venită ca păcat al omului este integrată în circuitul naturii.De ce? Pentru că omul prototipal din spaţiul danubiano-pontic este conştient că face parte dintr-un univers ancestral, integrat perfect în ciclicitatea naturii. Oile nu se ucid între ele, nu se duşmănesc şi cu atât mai mult nu au noţiunea morţii (Sartre) produse de acţiunea unei alte fiinţe. Ciobînaşului îi este foarte greu să îi explice unui animal ce înseamnă "crima", pentru că în natură nu există un astfel de concept. Fiarele ucid oi pentru a le mânca, nu pentru a le lua bunurile, averea etc. Asta e legea firii. Supravieţuirea este scrisă cu litere de sânge în lanţul trofic.
Revin. Românul anului 2012 se identifică la început cu mioara care îl boceşte naiv-şocată pe ciobănaşul care ştie că i se apropie sfârşitul (omul e singura fiinţă conştientă de propria moarte - pentru că a ucis CONŞTIENT-DELIBERAT atât de mult încât îi simte mirosul până şi când are nasul înfundat), iar apoi cu obiectul bocetului. Pentru că aşa e el...
Păcat. Agrarieni prin definiţie, motto-ul nostru funcţional "să moară şi capra vecinului" funcţionează de minune. Vizionarii români se exprimă liber doar în franceză, engleză, germană sau spaniolă. De ce? Pentru că românul nu acceptă ca alt român să fie mai deştept ca el. În schimb când românul vine din străinătate, se schimbă pasenţa... După cum spuneam... suntem prea mici, prea mimetici, prea divizaţi ca să putem da definiţia concretă a cuvântului... patriotism şi chiar coerenţă noţiunii de naţionalism.
O seară... după sufletul fiecăruia!
P.S. Pentru că (imaginar) fiecare o vede de vis (realitatea, însă, şade în ochii celorlalţi şi, evident, a bunului Dumnezeu) vreau să vă dezamăgesc. Nu avem conştiinţa chiar aşa de curată precum credem noi... Gura asta bat-o vina!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu