Toate vechi şi nouă toate, spunea poetul. Eu mă repet cu afirmaţia asta, dar nu este vina mea. Asta este imaginaţia celor cărora le-am încredinţat destinele noastre prin vot democratic. Lipsa lor de imaginaţie în discursul aşa-zis populist-persuasiv-propagandistic face ca şi reacţiile să fie repetitive.
În mod normal, într-un stat normal, dacă aş fi auzit vestea că "există agenţii guvernamentale în care nu există criza" aş fi sărit în sus de bucurie. De ce? Pentru că era un mesaj pozitiv, mobilizator în virtutea faptului că sintagma a fost rostită de premierul ţării mele. I-aş fi iertat păcatul că i-a minţit "legal" (era mai corect "legiuit") pe profesori, că a promis soluţii şi a oferit vorbe, că a lansat prime case care nu se acordă, că taie lefuri din ograda proprie în loc să vină cu soluţii economice din zona productivă a economiei, fie ea şi privată, că guvernul dânsului a instituit stare de urgenţă (adică, greu de tot, cu armată pe străzi şi tot tacâmul) în criza gazului, că miniştrii din subordine dau ţepe ieftine (pentru a aduna un ban pentru campania prezidenţială) cu concerte electorale, că principalul domeniu care toacă banii românilor e branding-ul de ţară şi turismul deşănţat pe uliţe de care şi bătrânul Ion Creangă s-ar fi ruşinat, dacă ar fi vorbit de O SOLUŢIE, nu de O JUSTIFICARE.
De explicaţii şi neputinţe suntem sătui. Românii sunt incredibil de inventivi atunci când vine vorba să explice de ce nu fac nimic. Au învăţat de minune în cei 20 de ani postdecembrişti. Era timpul pentru soluţii. În afara guvernului liberal, ţara asta nu a auzit de Soluţii, de strategii de soluţionare.
Eh, dar revenim. Premierul României a spus (într-un stil pseudo-ardelenesc şi deşănţat populist) că "dacă e criză... să o simtă toată lumea". Adică (vezi "Ferma Animalelor") "dacă e egalitate să fie pentru toţi (mai ales la greu)", dar dacă e să fie bine să nu uităm "noi sîntem mai egali ca ceilalţi"...
Bravo, domnule Boc! Îmi amintesc cu drag de epoca telejurnalului când demagogia populistă devenise literă de lege într-un stat în care informaţia nu mai însemna nimic. Nu însemna nimic pentru că nu se întâmpla nimic. Exact ca acum.
În consecinţă, eu propun solemn ca toate televizoarele din ţară să devină alb-negru. Pentru că istoria se repetă.
P.S. Pentru cei care cred că în ultimii ani din deceniul optzeci încă mai era dictatură, vă reamintesc că o adunare de genul celei eroice din decembrie era înfrânată din faşă (de pe scara de bloc, de la nivelul informatorului de scară, de la nivelul "şopârlei" din familie etc). Ea a fost posibilă tocmai pentru că ceauşismul relaxat se afla în rebranding extern.
O seară magică!
