Când experienţa devine blestem

Nu poţi trăi dacă ajungi la concluzia că le ştii pe toate. Dacă ajungi omniscient cum te pretinzi îţi recomand să pui frână. Construieşte-ţi un piedestal şi aplaudă-te singur. Pentru că în mod cert eşti tu însuţi cel mai mare fan al tău. Şi singurul.

Mă pufneşte râsul când aud oamenii făcând comparaţii profesionale (eu sunt jurnalist de teren, nu mă compar cu unul de redacţie; eu sunt jurnalist galactic, nu mă compar cu unul terestru, marţian şi aşa mai departe; eu sunt strungar şef, nu mă compar cu zidarii; eu sunt sculer matriţer profesionist, nu mă compar cu profesorii; eu sunt mecanic clasa I, nu mă compar cu fizicienii de la NASA etc) şi când se plafonează în mediocritate. Ştiu că azi sunt zei (numai în proprii lor ochi) şi mâine vor îngroşa rândul românilor care îşi plâng de milă şi se cred victime absolute. Dar sunt oameni cu EXPERIENŢĂ. Le ştiu pe toate.

E vreau să fiu ÎNTOTDEAUNA virginul care le încearcă pe toate şi trăieşte o viaţă fără PAUZE majore. Vreau să fiu ăla care ştie să aprecieze jumătatea de metru care schimbă perspectiva. Nu cel care le vede pe toate prin prisma a ceea ce a văzut cândva. Vreau să fiu naivul (fraierul, contextual) care nu crede până nu încearcă, împiedicatul care cade întâi şi învaţă, apoi, singur să se ridice. Naivul care nu cerşeşte să fie ridicat pentru că a căzut de prea sus.

O seară magică!

În rugby,ca în viaţă, nu există greşeli

Atunci când un coechipier scapă mingea înainte (şi conştiinţa îţi dictează să fii fair play şi să nu joci mingea) luptă să salvezi greşeala. Asta a fost regula de bază care m-a învăţat să răzbesc. Ce făceam? Colegul meu greşea. Arunca mingea înainte. Eu acopeream cu trupul balonul oval, blocând adversarul cu crampoane ascuţite să joace mingea. Dacă o juca, pierdeam pentru că întreaga echipă era poziţionată pe atac. Îmbrăţişam balonul şi îl îngropam sub mine, în pământ. Aşa greşeala din teren devenea oficială, iar josul se relansa cu o grămadă onestă în care introduceau adversarii. Mingea intră la mijlocul grămezii, şansele se echilibrează, iar consecinţele erorii sunt diminuate simţitor. A meritat. Câteva vânătăi, dar victoria va fi tot a noastră.

Din rugby am învăţat că nu există greşeli. Ci doar oameni care cedează în faţa lor şi atunci ele devin adevărate bombe care distrug totul în jur. O bombă acoperită cu propriul trup, ucide mai puţine suflete decât una liberă.

Nu există complexe, inhibiţii, sentimente de inferioritate decât în măsura în care toate astea sunt acceptate ca fiind constante definitorii pentru propria fiinţă. Nimeni nu se naşte slab. Toţi suntem luptători, pentru că viaţa este o continuă competiţie. Probleme este că unora dintre noi li se tocesc unghiile şi puterea de a face faţă luptei. Nu trebuie să abandonăm pentru a pierde lupta. Este suficient să evităm să privim în ochii celui din faţa noastră.

Surioara mea dragă a reuşit să cucerească America, să intre la facultate şi să aibă propriul ei curs la una dintre cele mai prestigioase Universităţi americane. Ea nu a greşit, a privit tot timpul în ochi adversaul pe care l-a numit generic Destin şi a mers mai departe. Rezultatul: o victorie fulminantă în faţa Inevitabilului, care brusc a devenit maleabil n mâinile ei. Bravo Ucuţă! Sunt cel mai mândru frate din lume. Eşti cea mai tare!

O carieră magică!

Jonglerii cu globul pământesc

În timp ce toată lumease uită cu lacrimi în ochi la micul coşciug din aur în care probabil că zace trupul zeului Michael Jackson, adevăraţii zei încep jocul de glezne pentru G8. Primul preşedinte de culoare al SUA se întâlneşte cu preşedintele rus, în timp ce toată Planeta se uită la ţara lui. Pământul se învârteşte. Furtunile cad la ore exacte în Europa, de obicei după-amiaza. Germanii contabilizează 600.000 de fulgere într-o săptămână, iar Niggerul şi Alexandra se pregătesc emoţionaţi de nuntă. Amândoi fac jonglerii simpatice cu lumea, mutând Polul Nord în centrul de greuate al fericirii lor.

Lumea plânge pentru că a pierdut un idol, dar salută cu temenele adânci steaua care s-a aprins pe cer. Este firesc ca mâine să tremure de emoţie pentru un alt idol şi să îl iubească. Să îi aşeze coroana şi apoi să îl urmărească atent şi cu pioşenie. În lume vor fi alte războaie, alţi oameni vor muri şi alte state vor apărea sau dispărea. Adevăraţii zei ai planetei vor sta de fiecare dată departe de Circ şi vor avea grijă ca sforile care dirijează lumea să nu se încurce prea tare între ele.

Singurele amintiri cu care vom rămâne: două verighete şi clipa în care Pământul se învârte exclusiv în jurul a doi oameni fericiţi.

O seară magică!